Expres

China intră în concurență directă cu Boeing și Airbus

 

China va intra în concurență directă cu Boeing și Airbus, după zborul inaugural al primului avion de mari dimensiuni de producție proprie, C919, efectuat vineri, acesta fiind un pas major pentru autoritățile de la Beijing care vor să crească importanța țării pe piața mondială a aviației, relatează Reuters. Avionul C919 a aterizat pe aeroportul internațional din Shanghai după un zbor de 80 de minute, deasupra deltei râului Yangtze, în ovațiile a mii de demnitari, lucrători în aviație și admiratori, scrie News.ro. Aeronava este un simbol al ambițiilor Chinei de a intra pe piața mondială a avioanelor, estimată că va ajunge la 2.000 de miliarde de dolari în următoarele două decenii. Deocamdată, Boieng și Airbus sunt mult în față, în privința vânzărilor, cunoștințelor tehnice și comenzilor.
C919, al cărui zbor inaugural a fost amânat de cel puțin două ori din 2014, din cauza unor probleme de producție, ar putea avea nevoie de ani de zile de teste înainte de a fi certificat în China, Statele Unite și Europa. Aeronava, care are o capacite de 158-160 de pasageri, a zburat la o altitudine de aproximativ 3.000 de metri, la o viteză de 290-300 de kilometri pe oră. C919, fabricat de compania de stat Commercial Aircraft Corporation of China, depinde de tehnologia unor firme străine ca General Electric, Safran, Honeywell International și Goodrich, subsidiară a United Technologies. China Eastern Airlines este primul client pentru C919, pentru care au fost primite 570 de comenzi, din partea a 23 de clienți.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare