Expres
Cheltuieli reduse

Premierul Emil Boc a anunțat ieri că Executivul a adoptat o ordonanță de urgență care prevede împrumutarea autorităților locale cu 1,5 miliarde de lei, fonduri necesare pentru a-și achita datoriile către agenții economici. Premierul a anunțat reducerea cu 20% a cheltuielilor cu bunuri și servicii din autoritățile și instituțiile publice pe trimestrele trei și patru din 2010. Totodată, va fi redusă cu 50% cota de combustibil pentru mașinile miniștrilor, primarilor și prefecților. Altfel, Emil Boc a spus că membrii consiliilor de administrație ale societăților unde statul este acționar majoritar vor avea veniturile încasate plafonate la o sumă maximă. Tot ceea ce depășește acest plafon va fi donat într-un fond de solidaritate.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




