Expres

CFR: Trafic feroviar adaptat la condițiile de iarnă / Șase trenuri cu întârzieri, din cauza unei defecțiuni

CFR a anunțat astăzi că traficul feroviar este adaptat la condițiile de iarnă. În contextul condițiilor meteo nefavorabile (Cod Galben de vânt, polei, ninsori moderate și viscol în zona Moldovei, Dobrogei și jumătatea de est a Munteniei), circulația trenurilor se desfășoară în condiții de iarnă, în zonele afectate de Cod Galben, personalul feroviar fiind activat pentru intervenția operativă, necesară asigurării continuității traficului feroviar.

„Menționăm faptul că, în cursul acestei dimineți, pe raza SRCF București, din cauza defectării locomotivei trenului R 9304 (CFR Călători) pe firul II Chiajna – Grădinari (fir I închis permanent pentru lucrări), circulația feroviară a fost temporar oprită în intervalul 06:30 – 7:51.
Au fost afectate 6 trenuri de călători, care au așteptat în gările adiacente redeschiderea circulației feroviare (R-E 9900 CFR Călători, R-E 10090 Transferoviar Călători, IR 1594 CFR Călători, IR 11500 Astra Trans Carpatic, IR 1591 CFR Călători și R 9001 CFR Călători).

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA îi asigură pe călători că toate intervențiile desfășurate în zonele afectate de condițiile meteo nefavorabile vor avea drept scop restabilirea circulației în condiții normale de trafic în cel mai scurt timp.

CFR SA, prin comandamentele locale, urmărește permanent evoluția fenomenelor meteo și menține legătura cu operatorii de transport feroviar de călători, astfel încât toate măsurile de circulație impuse pe rețeaua feroviară în perioada de valabilitate a avertizărilor meteorologice să asigure continuitate și legături inclusiv pe raza județelor afectate fenomene meteo nefavorabile”, a transmis CFR.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare