CFR suplimentează trenuri, și din BRAȘOV, dar îi roagă pe studenți să stea acasă
CFR Călători a reiterat informația că va suplimenta capacitatea de transport, în perioada desfăşurării călătoriei apostolice a Papei Francisc în România, în perioada 31 mai-2 iunie. Compania susține că are în circulaţie capacitatea maximă de transport, tehnic disponibilă, pentru asigurarea mobilităţii cetăţenilor și că va asigura circulaţia trenurilor special comandate, urmare a solicitărilor venite de la arhiepiscopii, episcopii şi a Operatorului Naţional de Transport Feroviar din Ungaria – MAV, pentru transportul grupurilor mari de pelerini pe următoarele rute: Timişoara – Braşov – Miercurea Ciuc; Oradea – Cluj Napoca – Miercurea Ciuc; Dej Călători – Cluj Napoca – Blaj şi retur; Cluj Napoca – Blaj şi retur. CFR Călători a menţinut permanent legătura cu arhiepiscopiile, episcopiile zonale şi autorităţile locale în vederea organizării traficului, pentru gestionarea fluxurilor de pelerini, vânzarea biletelor la trenurile suplimentare s-a făcut eșalonat. Trenurile de călători vor fi suplimentate vineri, 31 mai, pe rutele spre şi dinspre Bucureşti, iar sâmbătă, 1 iunie, pe rutele Braşov – Miercurea Ciuc, Miercurea Ciuc – Adjud, Miercurea Ciuc – Cluj Napoca, Iaşi – Bacău, Iaşi – Paşcani şi Iaşi – Vaslui. Duminică, 2 iunie, trenurile vor fi suplimentate pe rutele Blaj – Sighişoara – Braşov, Blaj – Alba Iulia şi Cluj Napoca – Blaj. Se vor introduce în circulaţie trenuri suplimentare de rang Regio pe următoarele rute: Braşov – Miercurea Ciuc şi retur; Târgu Mureş – Gheorghieni – Miercurea Ciuc şi retur; Ghimeş – Miercurea Ciuc şi retur; Adjud – Roman – Paşcani – Iaşi şi retur; Vaslui – Iaşi şi retur; Braşov – Blaj şi retur; Sibiu – Blaj şi retur; Teiuş – Blaj şi retur, ce vor deservi localităţile Miercurea Ciuc şi Iaşi în data de 1 iunie şi Blaj în data de 2 iunie. În zilele evenimentelor, pentru asigurarea unui transport în condiţii optime, toate aceste trenuri suplimentare vor avea regim de rezervare obligatorie a locurilor, iar legitimaţiile de călătorie vor putea fi cumpărate şi online. „Având în vedere că oraşele vizitate de Suveranul Pontif (Bucureşti şi Iaşi), sunt importante centre universitare, CFR Călători face un apel la studenţii care beneficiază de călătorii gratuite pe calea ferată să îşi programeze călătoriile astfel încât să evite utilizarea celor mai solicitate trenuri pentru evenimentele religioase din oraşele respective”, se arată comunicatul CFR Călători
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.