Expres

CFR Călători anunță rutele pe care se înregistrează întârzieri din cauza caniculei

CFR Călători anunță rutele pe care se înregistrează întârzieri din cauza caniculei

CFR Călători anunță rutele pe care se vor înregistra întârzieri din cauza temperaturilor extreme de 39 – 42 de grade Celsius, care se vor înregistra pe raza mai multor județe, precizând că a dispus reducerea vitezei de circulație.
Potrivit CFR Călători, viteza de circulație a trenurilor va fi redusă între 30-50 km/h.
Circulația trenurilor se va desfășura în condiții de siguranţă, cu reducerea vitezei de circulație a trenurilor, deoarece la nivelul șinei temperatura ajunge și chiar depășește 50-80 de grade Celsius.
Restricțiile de viteză aplicate pe calea ferată în zona afectată se vor menține în intervalul de valabilitate a codului roșu și portocaliu de vreme severă în vigoare.

În acest context, CFR S.A. – managerul infrastructurii, aplică restricții de viteză, ceea ce generează întârzieri în circulația trenurilor pe anumite intervale de cale ferată de pe raza Regionalelor CF București, Craiova, Timișoara, Iași, Galați și Brașov.

Această măsură este obligatorie pentru siguranţa traficului feroviar și este luată de majoritatea administraţiilor de cale ferată din lume, nu doar din România.

Reamintim că în zilele cu temperaturi exterioare caniculare care se înregistrează la nivelul șinei și cutiei materialului rulant, instalațiile de climatizare riscă să nu mai poată asigura răcirea şi să funcţioneze în regim de ventilație.

În condițiile utilizării întregului parc de material rulant tehnic disponibil, în special pe rutele ce înregistrează cele mai mari solicitări de trafic, pentru a avea o predictibilitate a cererii de transport și în vederea adaptării capacităţii de transport la numărul de locuri solicitat, CFR Călători recomandă pasagerilor să își planifice din timp călătoria, să utilizeze toate trenurile puse la dispoziție în graficul unei zile de circulație și să își procure din timp legitimaţiile de călătorie, folosind toate canalele disponibile în acest sens.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button