CFR Călători anunță modificări în circulația unor trenuri, inclusiv la Brașov
CFR Călători anunță modificări în circulația unor trenuri, inclusiv la Brașov
Potrivit unui comunicat de presă remis miercuri de CFR Călători, pentru efectuarea unor lucrări la infrastructura feroviară în stația Albești, solicitate şi efectuate de către CN CFR SA – managerul de infrastructură feroviară, vor interveni modificări în circulaţia trenurilor, astfel:
În zilele de 23/24 și 24/25 septembrie 2024:
– trenul IR 1643 Brașov – Cluj Napoca va fi anulat;
– trenul IR 1644 Cluj Napoca – Brașov va fi anulat.
În zilele de 24 și 25 septembrie 2024, în locul trenului IR 1644 Cluj Napoca – Brașov va circula trenul IR 13544 în relația Mediaș (pl.ora 01.00) – Sighișoara (sos. ora 01.30).
De asemenea, vor interveni modificări și în circulația unor trenuri regio care vor fi anunțate la nivel local, în stațiile de cale ferată.
CFR Călători anunță modificări în circulația unor trenuri
Pentru efectuarea unor lucrări la infrastructura feroviară dintre stațiile Pitești și Golești, solicitate și realizate de către CNCF CFR SA – administratorul căii ferate, vor interveni alte modificări în circulația trenurilor, unele fiind anulate.
În perioada 25.09 – 25.11.2024, se va asigura transbordarea pasagerilor cu autobuze între stațiile Golești – Pitești și retur pentru trenurile care circulă pe ruta București Nord/București Basarab – Golești – Pitești și retur.
Pasagerii care au bilete la aceste trenuri și doresc să renunțe la călătorie pot primi, la cerere, contravaloarea biletelor achiziţionate şi neutilizate (fie pentru întreaga rută, fie pentru distanța neefectuată din ruta respectivă), conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.