Expres

„Ceva de Vară”, un festival altfel

 

Asociaţia Mirakolix organizează la acest sfârşit de săptămână cea de-a doua ediţie a festivalului „Ceva de Vară” în zona de camping din Întorsura Buzăului (la 42 de km de Braşov). „Ceva de Vară” e un eveniment realizat în totalitate prin implicarea colectivă, voluntară şi devotată a unor membri din comunitatea locală din Braşov şi Întorsura Buzăului. Activităţile festivalului vor avea loc pe parcursul celor două zile de week-end, de dimineaţa până noaptea târziu, şi cuprind muzică, artă tradiţională şi contemporană, activităţi de aventură, natură şi ecologie, sport şi competiţii, jocuri şi activităţi de vară.
Acestea vor fi împărţite pe diferite zone specifice: zona de aventură, zona de ateliere, zona de competiţii, zona de jocuri şi zona artiştilor. „Prin activităţile festivalului dorim să creştem interesul copiilor şi tinerilor pentru activităţi în aer liber, precum şi pentru valori culturale şi naturale din zonă sau din alte areale. Dorim să oferim organizaţiilor din regiune posibilitatea de a interacţiona cu vizitatorii festivalului şi de a contribui la diversificarea oportunităţilor de petrecere a timpului liber a participanţilor la eveniment”, spun organizatorii. Astfel cei interesaţi pot propune la adresa contact@mirakolix.org un atelier, o competiţie, o activitate sau pot sugera invitarea unor artişti tineri interesaţi de a fi pe scena festivalului. Participarea şi camparea sunt gratuite. Donaţiile sunt binevenite.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button