Expres

Cetăţenii UE din Marea Britanie ar urma să fie nevoiţi să se înregistreze, pentru reglementarea statutului post-Brexit

 

Cetăţenii Uniunii Europene care se află în Marea Britanie, aproximativ trei milioane la număr, vor fi nevoiţi să se înregistreze, ca un prim pas către reglementarea statului lor legal post-Brexit, potrivit The Guardian.

Miniştrii britanici ar urma să facă public planul prin care oamenii vor fi invitaţi să-şi înregistreze oficial interesul de a obţine documente care să le permită să trăiască şi să lucreze legal în regat, după anul 2019, când Marea Britanie ar urma să iasă din blocul comunitar.

„Dacă procesul de înregistrare nu le va oferi dreptul la rezidenţă, nu o vor face. Oamenii sunt sceptici şi vor crede că (n.r. înregistrarea ) va fi folosită pentru a le anula cererile (…). Pur şi simplu nu se vor înregistra – vor vedea acest lucru drept inutil”, a precizat Nicolas Hatton, confondator al grupului de campanie The 3million.

Totuşi, sunt cetăţeni UE care nu au probleme cu posibila înregistrare. „Dacă vor să controleze numărul de imigranţi care vin în Marea Britanie, vor avea nevoie de un proces de înregistrare. Nu mă deranjează să mă înregistrez. Nu am nimic de ascuns”, a declarat pentru The Guardian Severio Bruno, un italian care are un restaurant în Sheffield.

Ministerul de Interne se confruntă cu o provocare enormă în ceea ce priveşte drepturile cetăţenilor UE, în condiţiile în care sistemul actual de rezidenţă nu este considerat potrivit. ONG-ul The 3million a atras atenţia anul trecut că, în baza actualului sistem, ar fi nevoie de 47 de ani pentru a procesa cererile cetăţenilor UE de reşedinţă permanentă.

Este de menţionat că, spre deosebire de alte ţări europene, Regatul Unit nu are un sistem de cărţi de identitate şi nici nu le cere cetăţenilor UE să îşi înregistreze prezenţa la sosire. De asemenea, nu există nici o obligaţie legală pentru cetăţenii UE că ceară permise de rezidenţă. Dar, unii oameni au cerut deja documentul, pentru a se asigura că vor putea rămâne în Marea Britanie şi după Brexit.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare