Expres

Centru pentru dependenții de substanțe interzise, alcool și jocuri de noroc, la Brașov

Centru pentru dependenții de substanțe interzise, alcool și jocuri de noroc, la Brașov

„Din păcate, consumul de droguri a ajuns să fie o problemă gravă. Găsim peste tot statistici pe acest subiect și amintesc doar două dintre ele: vârsta consumatorilor a scăzut dramatic, ajungând unii copii de 11 ani să fie consumatori, iar în ultimii 3 ani consumul a crescut cu 20% în rândul minorilor. De asemenea, avem mulți dependenți de alcool și de jocuri de noroc”, afirmă preşedintele Organizaţiei Municipale Braşov a PSD, Lucian Pătraşcu, care e și subprefect.
Pornind de la aceste premise, Pătrașcu spune că Brașovul are nevoie de un centru de prevenție și reabilitare a dependenților de substanțe interzise, alcool și jocuri de noroc:

„Discutând cu specialiști din domeniul psihologiei și educației am ajuns la concluzia că nu mai putem aștepta ca alții să facă ceva ce putem face chiar noi. Acești consumatori, fie că acceptăm sau nu, sunt copiii noștri, frații și surorile noastre, prietenii noștri, vecinii noștri. Nu ne mai putem baza pe campanii sterile de informare, trebuie să acționăm acum”.
Proiectul propus de social-democratul brașovean se va concentra pe două direcții. Una este cea de prevenție, iar a doua este cea de reabilitare.
„În prezent consumatorii de droguri și dependenții de jocuri de noroc nu au unde să meargă pentru a primi sprijin specializat, care să îi ajute să scape de dependență. În plus, partea de prevenție care acum este aproape inexistentă, rezumându-se la împărțirea de pliante informative și la organizarea de sesiuni de comunicări, trebuie să fie mai activă și să implice atât tinerii, cât și adulții”, mai spune Lucian Pătrașcu, aruncând și săgeți politice, atât către primarul Allen Coliban, pentru că nu ar fi făcut nimic în acest sens, cât și către partidul din care face parte, la nivel național:

„USR a încercat să treacă prin Parlamentul României o lege care legaliza posesia și consumul de așa zise droguri ușoare, ceea ce a stârnit controverse și îngrijorări în rândul cetățenilor”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
mihai
1 luna în urmă

Bietul Patrascu a fost, ca si Firea, “candidatul deocamdata” la functia de primar pentru o zi…Acum a trecut la alcool si droguri…

Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare