Expres

Celulă de Criză la MAE. Un român a fost răpit în Libia

 

Surse de la câmpul petrolifer Sharara din Libia au declarat sâmbătă că patru ingineri, dintre care unul din România, au fost răpiţi şi duși într-un loc necunoscut, scrie libyanexpress.com. Potrivit sursei citate, inginerii au fost răpiţi de la locul de muncă de către un grup armat necunoscut. Bărbatul despre care ziarele din Libia spun că a fost răpit este din Ploieşti, un inginer care lucrează în Africa de 15 ani. Angajat acum la o companie petrolieră, era de serviciu când a fost luat ostatic împreună cu trei colegi din Occident, scriu reporterii locali. Jurnaliştii au aflat că doi dintre străini ar fi fost eliberaţi între timp, dar soarta conaţionalului nostru încă nu le este cunoscută. Potrivit Agerpres, răpirile s-au produs în momentul în care inginerii părăseau zona de cazare din cadrul perimetrului şi se îndreptau spre un alt perimetru mai mic. Maşina lor a fost găsită abandonată la locul răpirii.
Ministrul Afacerilor de Externe a activat Celula de Criză. „Ministerul Afacerilor Externe, prin Ambasada României în Libia, relocată la Tunis, are în atenţie cazul cetăţeanului român. Din dispoziţia ministrului Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, a fost activată Celula de Criză a MAE, care a demarat, în regim de urgenţă, efectuarea unor verificări pentru stabilirea situaţiei de fapt. Având în vedere specificul operaţiunilor şi situaţia din Libia, procedurile de verificare pot fi de durată”, precizează MAE la solicitarea presei.
„Ministerul Afacerilor Externe reiterează recomandarea ca tratarea în spaţiul public a elementelor privind acest caz să se facă cu toată precauţia, dată fiind situația de securitate de pe teritoriul Libiei. Precizăm faptul că, pentru acest stat, Ministerul Afacerilor Externe a instituit, încă din anul 2015, nivelul maxim de alertă: «Pericol major – Părăsiți imediat zona sau țara!», se mai arată în comunicatul MAE. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare