Expres

Celebra soprană Anna Netrebko cere daune de 360.000 de dolari

Celebra soprană Anna Netrebko cere daune de 360.000 de dolari.

Soprana rusă Anna Netrebko a dat în judecată Metropolitan Opera din New York, după ce a fost concediată în urma invaziei Rusiei în Ucraina, informează presa americană. Soprana de renume internaţional a dat în judecată Metropolitan Opera şi pe managerul acesteia şi cere daune de 360.000 de dolari.

Netrebko l-a susţinut pe preşedintele Vladimir Putin – dar a condamnat invazia după ce a fost presată de Met. Procesul a fost intentat de Netrebko atât împotriva Met, cât şi a managerului acesteia, Peter Gelb, vineri, la Tribunalul Districtual din Manhattan.

Soprana în vârstă de 51 de ani susţine că Met i-a provocat “angoasă psihică severă şi suferinţă emoţională”, inclusiv “depresie, umilinţă, stres şi anxietate, precum şi durere”.

Netrebko, care are şi cetăţenie austriacă, şi-a exprimat sprijinul pentru preşedintele Putin. În 2014, ea a donat bani pentru un teatru din oraşul Doneţk, aflat sub controlul rebelilor, în estul Ucrainei, şi a fost fotografiată ţinând în mână un steag al rebelilor pro-ruşi.

După ce Rusia a invadat Ucraina în februarie 2022, ea a fost îndemnată să se exprime împotriva lui Putin şi a războiului. În cele din urmă, ea a dat curs solicitărilor de a condamna conflictul – dar nu şi pe preşedintele rus şi a fost concediată de Met, la o lună după invazie.

Potrivit actului de acuzare, Met şi Gelb „au afectat relaţia lui Netrebko în rândul publicului, inclusiv prin încurajarea protestelor împotriva spectacolelor sale” şi criticile sale la adresa războiului au făcut-o să piardă contracte cu companii de teatru ruseşti”, a relatat agenţia de presă AP.

De când a fost dată afară de la Met – unde a cântat timp de 20 de ani – Netrebko a susţinut spectacole în alte părţi, inclusiv în Italia, în iunie, şi are programate spectacole la Buenos Aires, Berlin, Viena, Milano şi Paris. De asemenea, ea ar trebui să cânte la Praga în octombrie, dar luna trecută viceprimarul oraşului a îndemnat organizatorii să anuleze spectacolul.

Politicianul ceh Jiri Pospisil a declarat că s-a întâlnit cu oficialii ucraineni şi a spus că Netrebko se află pe lista de sancţiuni a Ucrainei. Producătorul care organizează evenimentul a declarat că Netrebko a condamnat războiul şi că nu înţelege eforturile de a anula evenimentul, care este aproape sold out.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare