Expres

Cele 22 de companii municipale înființate de Firea, declarate ilegale

 

Curtea de Apel București a decis joi, definitiv, anularea tuturor hotărârilor de înființare ale celor 22 de Companii Municipale, proiect promovat de primarul general, Gabriela Firea, în martie 2017.
Soluția este definitivă și vine la capătul unui proces inițiat de USR București, Roxana Wring și de mine în anul 2017“, a scris joi seara pe Facebook consilierul general USR Ana Ciceală. Aceasta spune că exista riscul ca aceste societăți comerciale să devină „22 de tel-drumuri nu mai mici, ci chiar mai mari decât cunoscuta companie din Teleorman”.
Pentru că, dacă instanța nu ar fi pus stop acestei ilegalități în formă continuată, o majoritate simplă PSD-ALDE ar fi putut să vândă pe nimic aceste firme unor indivizi bine conectați la camarila Gabrielei Firea. Am fi putut vedea cum cele 500 de milioane de euro ajung după o schemă deja consacrată în buzunarele unor indivizi care nu au nici o legătură cu binele și cu interesul public. Din fericire, acest risc nu mai există. Instanța a decis că toate companiile sunt înființate ilegal, ceea ce înseamnă că banii bucureștenilor trebuie să se întoarcă la bugetul Capitalei“, a mai scris Ana Ciceală pe Facebook. Prin urmare, spune consilierul general al USR, au fost salvate deocamdată „peste 600 de milioane de euro date de către Gabriela Firea acestor companii în majorări de capital social și bugete. Bunurile bucureștenilor nu vor mai putea fi transferate către companiile înființate de Gabriela Firea, angajații primăriei și instituțiilor vor avea statut de funcționar public, iar legea achizițiilor va trebui să fie respectată. A fost o luptă în instanță pentru justiție și legalitate de durata dusă de către Uniunea Salvați România, filială București, de către Roxana Wring și de către mine, că reclamanți”, a mai scris Ana Ciceală, menționând o listă mai lungă de nume ale avocaților, consultanților și parlamentarilor care au pus umărul la obținerea acestui mare succes.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button