Cel puțin 35 de societăți farmaceutice nu mai onorează rețete compensate

Farmaciștii au sistat eliberarea medicamentelor, fiindcă plafonul acestei luni a fost depășit și au de recuperat bani și de acum șase luni. Situația se agravează de la o zi la alta, iar de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate nu vin nici măcar promisiuni, darmite bani.
Potrivit paginii de internet a Casei de Asigurări de Sănătate a Județului (CASJ) Brașov, din totalul de 115 din județ, 35 de societăți farmaceutice nu mai onorau vineri rețete compensate și gratuite. Este de așteptat ca lucrurile să se fi înrăutățit, de vreme ce fonduri suplimentare nu s-au alocat, iar „pe datorie” s-au eliberat în doar trei zile medicamente compensate și gratuite de circa 1,35 milioane de lei. În plus, patru farmacii nu au raportat consumul și nici dacă onorează sau nu rețete, iar două sunt închise pentru renovare sau inventar. Conducerea CASJ Brașov nu a putut fi contactată, pentru a oferi așteptatele explicații și, mai ales, soluții și termene de aplicare a acestora.
În județ rămăseseră alte 64 de societăți, unele având mai multe puncte de lucru, care cel puțin vineri mai onorau rețete, astfel că, teoretic, nu se poate vorbi de o criză. Mai rău este însă că sunt localități întregi din județ în care singura farmacie nu mai eliberează medicamente compensate și gratuite: Tărlungeni, Vulcan, Poiana Mărului, iar în Zărnești, din patru farmacii, doar una a rămas pe baricade. Pentru cei din localitățile amintite sau pentru brașovenii din anumite cartiere ale Brașovului poate însemna o alergătură în plus, atunci când îi arde mai tare, adică au o suferință acută, pentru care rețeta este valabilă 24 de ore. Nici bolnavii cu afecțiuni cronice nu sunt privilegiați. Cu atât mai mult cu cât, criza generată de majorarea termenului de decontare a medicamentelor la 210 zile, farmaciile nu mai pot să se aprovizioneze cu toată gama de produse. Așa că alergatura este asigurată: unde farmacia nu a sistat onorarea, nu sunt medicamente și invers.
Situația se agravează
Bugetul global pentru medicamentele compensate ale brașovenilor pe această lună era de 7,9 milioane de lei, ceva mai mic decât media, fiindcă s-au alocat din el bani pentru depășirea pe luna martie, când, tot din cauza depășirii plafonului, CASJ Brașov a anunțat farmaciile să sisteze onorarea de rețete. Conform paginii de Internet a Casei de Asigurări de Sănătate a Județului (CASJ) Brașov, vineri dimineață, practic, joi seara, depășirea era de 1.348.000 de lei, iar până astăzi a crescut cu siguranță. Posibil este să fi crescut și numărul farmaciilor care au decis să nu mai elibereze medicamente pe rețetă. Farmaciștii brașoveni au semnat pe aprilie cu CASJ acte adiționale, valabile o lună, prin care s-au prelungit din nou relațiile contractuale încheiate în 2009, între cele două părți. Noile contracte pe acest an și bugetul alocat pe 12 luni, din care se vor scădea și banii deja contractați pe patru luni, dar și depășirile de plafon, vor intra în vigoare din 1 mai. Până atunci, farmaciștii vor proceda cum vor crede de cuviință și mai ales cum pot, în lipsa acută de lichidități.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




