Ce va fi la fosta platformă Rulmentul Brașov
Ce va fi la fosta platformă Rulmentul Brașov.
Primarul Allen Coliban a anunțat semnarea contractului cu Ordinul Arhitecților din România (OAR) pentru realizarea concursului de soluții privind reconversia fostei platforme industriale Rulmentul, cu o suprafață de 36 de hectare.
Conform contractului, OAR se va implica în tot ceea ce înseamnă pregătirea concursului, elaborarea temei, a regulamentului, estimarea costurilor, selectarea juriului internațional și desfășurarea concursului propriu-zis.
Ce va fi la fosta platformă Rulmentul Brașov
În urma competiției, câștigătorii vor trebui să elaboreze Planul Urbanistic Zonal, proiectul peisagistic și proiectul pentru unul dintre obiectivele aflate pe platformă. Termenul pentru organizarea concursului de soluții este 31 decembrie 2023. Valoarea contractului dintre Primărie și OAR este de 270.000 de lei, la care se adaugă TVA.
„Este foarte important când abordăm un astfel de subiect să apelăm la specialiști și să avem un concurs de soluții, care să beneficieze de creativitatea celor mai de renume arhitecți, atât din plan național, cât și din plan internațional. De ce asta? Pentru că nu vorbim doar despre o clădire, ci despre un ansamblu care beneficiază deja de un studiu istoric și care ne indică ce din fosta platformă ar trebui păstrat, ce ar trebui transformat și ce ar trebui eliminat. Creativitatea arhitecților va da răspuns cu privire la funcțiunile pe care această platformă le poate îngloba. Fie că vorbim despre spații verzi, despre infrastructură educațională, infrastructură culturală, infrastructuri de recreere… Cred că este singurul mod în care putem să facem reconversie și regenerare urbană, astfel încât să nu ratăm, să nu distrugem ceva de valoare din istoria Brașovului”, a declarat primarul Allen Coliban, potrivit BrașovCity.ro.
Ce va fi la fosta platformă Rulmentul Brașov
Conform arhitectului șef al municipiului, organizarea concursului de soluții reprezintă una dintre cele mai importante etape din realizarea acestui proiect, având în vedere că realizarea acestei regenerări urbane se va face conform proiectului câștigător.
„Este unul dintre cele mai mari proiecte de regenerare urbană din România, dacă nu cel mai mare, după platforma Tractorul. Vor fi demarate procedurile de stabilire a experților care vor realiza tema, ulterior dezbateri publice, întocmirea temei, lansarea concursului și realizarea acestuia. Sunt etape care ar trebui să se deruleze până la sfârșitul acestui an. Platforma beneficiază de o zonă verde ofertantă. Discutăm de 14 hectare. Ca să ne putem da seama de mărimea acesteia, un parc, ca să poată fi clasificat ca parc, are nevoie de două hectare. Avem studiul de zone verzi, studiu peisagistic, iar experții vor stabili cât de mare va fi această zonă, dar obiectivul nostru este de a face cât mai multe zone verzi”, a relatat și Dragoș Oprea, arhitectul șef al municipiului, conform sursei citate..
Ce va fi la fosta platformă Rulmentul Brașov
Conform primarului Coliban, o parte dintre clădirile aflate pe fosta platformă industrială au valoare istorică și pot fi integrate în viitorul proiect de reconversie. Există și clădiri în cazul cărora o parte dintre elementele de structură pot fi convertite prin diferite proiecte. Cea de-a treia categorie este reprezentată de construcțiile care trebuie demolate.
Amplasamentul în discuție se află în municipiului Brașov, pe strada 13 Decembrie nr. 96, și face parte din fosta platformă industrială Brașov Nord, constituită în jurul întreprinderilor Tractorul și Rulmentul.
Reamintim, la un moment dat, s-a vehiculat că viitorul Stadion Municipal ar putea fi construit în zona menționată…
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
Daca tot am distrus cea mai buna fabrica de rulmenti din Romania-si nu numai,sa facem un…cartier de vile pentru derbedeii care au demolat-o si care “ne conduc destinele”.
Inca un ghetou ai vrut sa zici?
Cam așa……un proiect promis la alegeri,lălăit 3 ani……și dezgropat cu explicații șmecherești și puerile înainte de următoarele alegeri……. A mai trebuie timp domnu Coliba……nu?………Pai ia vedeți poate mai păcăliți lumea odata