Expres

Cum se apără România în procesul cu Pfizer pentru vaccinurile COVID

Cum se apără România în procesul cu Pfizer pentru vaccinurile COVID

Ministrul sănătății, Alexandru Rafila, a declarat că România se va apăra în procesul pe care Pfizer l-a intentat (detalii aici) pentru neplata vaccinurilor anti-COVID solicitate, mai ales că legislația română nu permite plăți pentru produse care nu au fost efectiv achiziționate, relatează TVRInfo.
Au fost discuții tripartite, pentru că au fost prezenți și reprezentanți ai Comisiei Europene, care este semnatara contractului. Ei ne-au propus o variantă, în care să cumpărăm o cantitate de vaccinuri, pe care trebuia să ne livreze și, tot așa, nu avem ce să facem cu ele, iar pentru dozele pe care nu le luăm să plătim o sumă de bani compensatorie. Or, nici nu permite legislația, în momentul de față, o astfel de soluție: să plătești pentru ceva ce nu ți se furnizează”, a precizat Alexandru Rafila, la TVR INFO.
Această propunere a fost respinsă și de Polonia, și de către Ungaria, celelalte două state din UE aflate în litigiu cu firma Pfizer.

Suntem trei țări într-un litigiu comercial cu această companie”, iar în procesul care va urma, România ar putea să-și coordoneze apărarea cu Polonia și Ungaria, anunță ministrul sănătății. „Încercăm să ne coordonăm, am avut discuții cu reprezentanții Poloniei – am avut o primă discuție – am schimbat informații, rămâne să vedem dacă putem să facem această coordonare. Ne-am dori și noi și ei și-ar dori, astfel încât să avem un punct de vedere comun, pentru că până la urmă este vorba despre aceeași speță”, a spus Alexandru Rafila.
Companiile farmaceutice Pfizer și BioNTech au dat România în judecată în decembrie 2023, acuzând țara noastră că a încălcat contractul semnat în mai 2021 pentru achiziția de vaccinuri anti-COVID-19. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare