Ce sărbătoresc românii pe 1 Mai

Ce sărbătoresc românii pe 1 Mai

Pentru români, ziua de 1 Mai este de multă vreme o zi de sărbătoare: în calendarul popular românesc ea se numește Arminden, fiind socotită „începătorul verii”, e Ziua Sf. Proroc Eremia, iar de peste 100 de ani este și Ziua Muncii.
Până să se confunde cu Ziua Internațională a Muncii și să fie repudiată pentru că a fost confiscată de comuniști, în calendarul tradițional românesc, 1 Mai se numea Armindenul sau Armindenii și era o sărbătoare de „An Nou”, „începătorul verii”. Tot în tradiția populară, acestei zile i se mai spune si „ziua pelinului” sau „ziua bețivilor”.
B.P. Hasdeu considera că numele „arminden” ar fi de origine slavă: „Eremeev Den” = „Ziua  Sf. Ieremia”, prăznuită în calendarul ortodox pe 1 mai.
Arminden era și numele lunii mai, în calendarul popular românesc (alături de denumirea mai recentă, Florar/Florariu sau Frunzar). Zicala populară „Mai e Rai” caracterizează cel mai propice timp pentru agricultură. Românii numesc „armindeni” și ramurile verzi sau pomii întregi de la „zi întâi de mai” – obiceiul caracteristic fiind împodobirea porților, caselor și altor acareturi cu ramuri verzi, a unei prăjini înalte cu ramuri în vârf sau chiar un arbore întreg, curățat până spre vârf și împodobit cu cununi de flori și spice de grâu, numit Arminden, Maial, Maiagă sau Pom de Mai. „Pomul de Mai” având rol apotropaic (de alungare a spiritelor malefice) și fertilizator – de aceea etnografii o consideră o sărbătoare dedicată vegetației și zeului protector al vitelor, cailor, holdelor, livezilor și viilor. Ce s-a păstrat cu sfinţenie din tradiţia primei zile a lui mai: petrecerile câmpenești, acum numite „la iarbă verde” sau picnic, la pădure, unde se mânca miel fript, și se bea vin roșu amestecat cu pelin pentru „schimbarea  sângelui” și pentru apărarea de boli, în special de ciumă.

Două legende creștine

Obiceiul prinderii ramurii verzi sau al împlântării Pomului de Mai în această zi s-a amestecat cu două legende creștine. Una dintre ele spune că, urmărit de păgâni, Hristos S-a ascuns într-o casă, unde ucenicii au atârnat o creangă verde, gestul fiind repetat de creștinii din alte case pentru a-i deruta pe urmăritori. Potrivit altei legende, inspirate dintr-un episod al Noului Testament, ramura verde este legată de uciderea pruncilor de către Irod, pentru a scăpa de Iisus. După ce au tăiat o zi întreagă capetele copiilor de vârsta lui Iisus, ostașii lui Irod ar fi pus semn o creangă verde la casa unde ajunseseră și de unde urma să reînceapă a doua zi măcelul. Dar în timpul nopții, oamenii au pus ramuri verzi la toate casele, înșelându-­l pe Irod și salvându-L pe pruncul Iisus.

Ziua de muncă de opt ore

Contrar aparențelor întreținute după 1945, Ziua Muncii nu e o sărbătoare inventată de comuniști: în statele capitaliste, 1 Mai se celebra cu același sârg și, de fapt, scânteia primului 1 Mai s-a aprins chiar în Statele Unite ale Americii. În anul 1889, Congresul Internaționalei Socialiste a decretat 1 Mai Ziua Internațională a Muncii, în memoria victimelor grevei generale din 1886 din Chicago, ziua fiind comemorată prin manifestații muncitorești. Cu timpul, 1 Mai a devenit sărbătoarea muncii în majoritatea țărilor lumii, diversele manifestări căpătând amploare pe măsură ce autoritățile au convenit cu sindicatele ca această zi să fie liberă. Pentru a se dezice de socialiști, Federația Americană a Muncii a fixat cu ajutorul Congresului o nouă sărbătoare legală în calendar – Labour Day – în prima luni din septembrie.
În România, această zi a fost sărbătorită pentru prima dată de către mișcarea socialistă în 1890, evenimentul fiind redus, fără „tulburări muncitorești” importante. În perioada regimului comunist, de 1 mai, autoritățile organizau manifestații uriașe pe marile bulevarde, coloanele de muncitori în ținute festive fiind nevoite să scandeze lozinci și să poarte pancarte uriașe. În cinstea „clasei muncitoare”, în fabrici și uzine se organizau întreceri socialiste, – apărând lozinca: „sărbătorim 1 Mai prin muncă” -, se acordau medalii și ordine ale muncii.
Indiferent de epocă, an de an, de 1 mai, românii au sărbătorit Ziua celor ce muncesc…, odihnindu-se. După 1990, importanța propagandistică a zilei a fost minimalizată, dar oamenii se bucură de acest eveniment sărbătorindu-l în aer liber, la iarba verde, la mare ori la munte, delectându-se cu produsele „tradiționale”: mici și bere.