Ce să faceți astăzi ca să fiți veseli tot anul

Ce să faceți astăzi ca să fiți veseli tot anul

Imediat după praznicul împărătesc al Botezului Domnului, Biserica Ortodoxă sărbătorește Soborul Sfântului Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul Domnului, cel mai mare dintre profeți, glasul care striga în pustie „Gătiți calea Domnului!”. Despre Sf. Ioan scriu toți cei patru evangheliști. Nașterea lui s-a aflat în strânsă legătură cu nașterea Mântuitorului Hristos și a fost deopotrivă un eveniment miraculos, anticipat tot de Arhanghelul Gavriil. Sfântul Ioan, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului a primit de la însuși Hristos mărturia că el era „cel mai mare dintre toți oamenii născuți din femeie” și cel dintâi între proroci, care stă la granița dintre cer și pământ și unește Vechiul și Noul Testament.

Arhanghelul Gavriil se coboară din nou oamenilor ca să le arate ce trebuie să creadă despre fiul lui Zaharia și al Elisabetei: „Va fi mare înaintea Domnului”. Dumnezeu Însuși, prin gura profetului Maleahi, îl recomandă pe Sf. Ioan ca sol, ca martor, ca vestitor, când zice: „Iată, eu trimit pe Îngerul Meu care va găti calea înaintea feței Mele”. Întâmplările minunate din viața celui numit Înaintemergătorul Mântuitorului încep încă înainte de aducerea lui pe lume. Pe lângă vestirea nașterii sale de către înger, o femeie stearpă, Elisabeta, îi dă viață, tatăl său, preotul Zaharia, prorocește, iar pruncul se umple de Duhul Sfânt. Pe când încă se afla în pântecele maicii sale, el a tresărit de bucurie în preajma lui Mesia, pe Care Îl purta în ea Prea Sfântă Maica Domnului, venită în vizită la verișoara ei, Elisabeta. La maturitate, Sf. Ioan, „de care lumea nu era vrednică”, s-a retras în pustiu, acoperit cu o haină din păr de cămilă și încins cu o curea de piele (aceasta semnificând stăpânirea tuturor pornirilor trupești). Regăsind, ca un nou Adam, starea de armonie a firii noastre create pentru a se dedica numai lui Dumnezeu, el se hrănea cu lăcuste și miere sălbatică și își ținea în contemplare mintea netulburată de grijile acestei lumi.
În jurul anului 27 după Hristos, Sf. Ioan și-­a început misiunea de propovăduire și botezare la râul Iordan, atrăgând mulți discipoli prin austeritatea vieții lui, stilul predicației, radicalitatea și profunzimea mesajului. Pentru că poporul se întreba dacă nu cumva era el Mântuitorul așteptat de atâtea generații, Ioan le spune: „Eu vă botez cu apă, dar vine altul mai mare decât mine, El vă va boteza cu foc și cu Duh Sfânt”. Apogeul misiunii sale l-a constituit momentul în care Însuși Iisus a venit la Iordan spre a fi botezat de el, ceea ce a însemnat recunoașterea prin Botez și Teofanie (Revelarea Sfintei Treimi) a mesianității Mântuitorului, a calității Sale de autentic restaurator al întregii naturi umane.

Ionu Sântionu, „nănașul” lui Dumnezeu

„Eu-s lonu Sântionu, Nănașul lui Dumnezeu” – spun două versuri din Colindul cerbului, colind cântat din Ajunul Crăciunului, până în 7 ianuarie. Ziua de 7 ianuarie este una plină de tradiții și obiceiuri în satele românești. În calendarul popular poartă numele de Sânt-Ion, Sântion de Iarnă, Simion Nebunul, Iordăneala.
Ziua Sfântului Ioan Botezătorul reprezintă punctul final al sărbătorilor de iarnă. Sărbătoarea reprezintă, în afara respectării unor interdicții ce ar putea influența bunul mers al vieții individului (atacul lupilor, boli etc.), încheierea oficială a sezonului alb, deschis la Sf. Nicolae (6 decembrie). Este vorba de o singură lună de iarnă în adevăratul sens al cuvântului, redutabilă nu numai prin vicisitudinile iernii, ci și prin concentrarea de sacralitate într-un ciclu de treizeci de zile de sărbători importante. În același timp, ziua de

Superstiții și legende

Se crede că în această zi s-a făcut lumea, de aceea este e o zi de mare bucurie. Cine nu se veselește în această zi va fi trist tot anul. Sf. Ioan Botezătorul e patronul pruncilor și-l serbează ca și pe Sf. Duminică, zicând că el i-ar apăra și i-ar scuti de toate nenorocirile, mai ales ca să nu moară nebotezați. De Sf. Ioan Botezătorul, în multe sate numeroase familii îl sărbătoresc pe Sânt-Ioan de patron al casei. Simion cel Nebun ar fi mâncat laur când era băiețandru și de-atunci a devenit nebun și sfânt.
Una dintre legende povestește că atunci când Ioan Botezătorul a început procesiunea botezării, diavolii s-au arătat în număr foarte mare pe râul Iordanului, pentru a întrerupe ceremonia. Atunci însă Dumnezeu a poruncit preoților să sfințească toate apele, astfel că diavolii au căzut sub ghețuri și s-au înecat în apă.

Sărbătoare de „cap de an”

7 ianuarie prezintă numeroase caracteristici de „cap de an“, așa cum se observă adesea în cazul marilor sărbători creștine. Fiecare dintre ele deschide un ciclu, mai mic sau mai mare, de prescripții rituale valabile pentru perioada imediat următoare, până în preajma unei noi mari sărbători. Ziua Sf. Ioan închidea în sine întregul an: putem remarca în acest sens un obicei care se mai repetă de câteva ori în timpul anului, „carnavalul femeilor”. O enigmatică reprezentare a unor vechi ritualuri de inițiere (noviciat, înfrățire) feminine, care jalonează, în momentele calendaristice importante, întregul an, fiind o dovadă a unor relații sociale foarte vechi, păstrate de comunitate, în forme mai mult sau mai puțin alterate.
Sărbătoarea creștină a influențat-o pe cea păgână atât prin ceremoniile de celebrare a celor care poartă numele sfântului (de aici, și colindele specializate), cât și prin fixarea în acest moment a zilei moașei. Sf. Ioan Botezătorul e patronul pruncilor.

Masa moașei

În ziua de Sântion de Iarnă se organizează Masa moașei. Moașa merge cu apă sfințită și cu un buchet din flori uscate și frunze verzi de mușcată pe la „nepoate”, femeile pe care le-a ajutat să nască, spre a le invita la petrecere. Plocoanele aduse de fiecare mamă sunt așezate pe masă, în jurul colacului. Ceremonia începe cu tămâierea „nepoatelor” și aprinderea lumânării de pe masă. Colacul cel mare al moașei este rupt în mai multe bucăți și împărțit „nepoatelor”, care își prorocesc, după pâinea primită (de la marginea sau de la mijlocul colacului, mai mare sau mai mică), dacă mai nasc sau nu copii, dacă aceștia vor fi fete sau băieți. Urmează apoi petrecerea, cu mâncare și băutură.

Iordăneala

În satele din jurul Brașovului, se păstrează și astăzi obiceiul de a merge cu „zăuritul” pe 7 ianuarie, de Sfântul Ion, la persoanele ce poartă acest nume sfant. „Iordăneala” (de la apa Iordanului, unde a fost botezat Iisus) e un obicei ce se practică în ziua de Sf. Ioan, după ieșirea de la biserică. Mai mulți feciori împrumută de la preot busuioc și-i cer o căldărușă cu agheasmă de la Bobotează. Când iese lumea de la biserică, nu lasă pe nimeni să iasă, până nu-l „iordănesc”, adică îl iau pe brațe, îl ridică în sus de trei ori, apoi îi stropesc cu agheasmă. Oamenii urați le dau bani, cu care flăcăii fac seara petrecere.
Unii oameni se luptă cu „iordănitorii”. Se crede că astfel capeți putere, pentru că „iordănitorii” sunt ajutați de Sf. Ioan, care dă putere și celui care se luptă cu ei. Se spune că dacă un flăcău a fost „iordănitor” un an, trebuie să continue trei ani la rând.

Tontoroiul femeilor sau Ciurica

În altă parte obiceiul e numit Ciurică, find practicat de femei. Se adună mai multe și, după ieșirea de la biserică, cer fiecărui bărbat câte o iordăneală, adică o sumă de bani, după putere, cu care seara se adună la un loc și fac chef (petrecere cu mâncare, băutură și lăutari) numai între ele, fără bărbați. Aceștia le lasă în pace, de teama Ciuricăi. În această zi, femeile se cred mai tari decât bărbații lor, lăsându-i chiar nemâncați, căci aceasta, zic ele, e într-un an o dată.
Iordănitul femeilor (Tontoroiul femeilor) este o petrecere a nevestelor, organizată în ziua și în noaptea Sf. Ion. Femeile se adunau la o gazdă, unde aduceau alimente și băutură. După ce mâncau și beau pe săturate, spunând că se „iordănesc”, cântau, jucau și chiuiau toată noaptea. Dimineața ieșeau pe drum, unde îi luau pe sus pe bărbații ieșiți întâmplător în calea lor și-i duceau cu forța la râu sau la o apă, amenințându-i că îi aruncă dacă nu se răscumpără, de obicei cu o vadră de vin. Unele femei mergeau prin case și-i stropeau cu apă pe cei pe care îi întâlneau. În unele sate, tinerele neveste erau integrate în comunitatea femeilor căsătorite printr-un ritual special, care cuprindea, printre altele, udatul cu apă la râu sau lac.

„Udatul Ionilor”

„Udatul Ionilor” are loc în Transilvania și Bucovina. În Bucovina, la porțile tuturor care poartă acest nume se pune un brad împodobit, iar acesta da o petrecere cu lăutari. În Transilvania cei care poartă acest nume sunt purtați cu mare alai prin sat până la râu unde sunt botezați/ purificați. În centrul Transilvaniei, cei ce poartă numele de Ioan/Ion sau Simion sunt purtați prin sat în care trase de boi și împodobite cu nenumărate țesături decorative. Alaiul este condus de călăreți în ținută de mare sărbătoare, iar caii acestora sunt bogat împodobiți cu valtrapuri țesute și podoabe de harnașament.

Aproape 55.000 de brașoveni au astăzi onomastica

Numele Sf. Ioan Botezătorul este unul dintre cele mai răspândite printre români, dar şi printre popoarele creştine din toată lumea.
Ioan este poate numele cel mai folosit în diferite forme în cele mai multe limbi. Numele provine din ebraică, „Yochanan”, și înseamnă „Dumnezeu este milos” . A reprezentat la origine o formulă de mulțumire față de divinitatea care a făcut posibilă nașterea unui copil. Așa că fiecare Ion/Ioana este un „dar de la Dumnezeu”.
Nu mai puţin de două milioane de români îşi sărbătoresc onomastica. Potrivit datelor furnizate de directorul Direcţiei Judeţene Comunitare de Evidenţă a Persoanelor (DJCEP) Braşov, Ioan Curecheriu, în judeţul Braşov există 54.847 de sărbătoriți astăzi: 17.450 de femei cu numele Ioana, Ionela, Ionica, Ionuţa, Nela, Johanna şi 37.397 de bărbaţi cu numele Ion, Ioan, Ionel, Ionuţ, Ionică, Johan.
„Le urăm tuturor celor ce poartă acest nume multă sănătate, împlinirea tuturor dorinţelor şi «La mulţi ani!»”, a spus directorul DJCEP, urări cărora ne alăturăm şi noi.