Expres

Ce s-a obligat George Copos să facă pe Tâmpa – Brașov / Proiect de 11 milioane de euro / Când va fi terminat

Ce s-a obligat George Copos să facă pe Tâmpa – Brașov.

Ana Teleferic, compania condusă de fostul patron al Rapidului, are planuri mari cu zona Tâmpa.

Astfel, a lansat un proiect de reabilitare în valoare de 11 milioane de euro, ce cuprinde Restaurantul Panoramic și telecabina.

Ana Teleferic a dat termen de finalizare data de 31 martie 2025, dacă autoritățile publice vor emite în timp util, respectiv în termenele legale, avizele și autorizările necesare realizării acestora.

Ce s-a obligat George Copos să facă pe Tâmpa – Brașov

De asemenea, Ana Teleferic va suporta costurile întreținerii drumului de acces din cartierul Răcădău spre Vârful Tâmpa, necesar pentru realizarea lucrărilor de la Restaurantul Panoramic.

Conform Radio România Brașov, George Copos, patronul Ana Teleferic, a declarat: Este un moment istoric, atât pentru noi, cât și pentru orașul Brașov. Prin acest proiect, nu doar că revitalizăm două dintre cele mai iubite simboluri ale orașului, care au o vechime de jumătate de secol, dar ne asumăm și un angajament ferm față de comunitate pentru un turism sustenabil încă jumătate de secol înainte, pentru toate categoriile de persoane”.

Conform sursei citate, noua telecabină, comandată special din Elveția, va oferi un nivel superior de confort, siguranță și accesibilitate. Va fi prima din România adaptată pentru a asigura accesul facil al persoanelor cu mobilitate redusă, inclusiv vârstnici și copii în cărucioare.

Ce s-a obligat George Copos să facă pe Tâmpa – Brașov

„Cu o capacitate crescută de transport, estimată la aproximativ 500 de persoane pe oră per sens, telecabina va contribui semnificativ la eficientizarea fluxului de vizitatori și la reducerea timpilor de așteptare. Această modernizare nu doar că va îmbunătăți experiența tuturor celor care vizitează masivul Tâmpa, dar va respecta și integritatea arhitecturală și peisagistică a zonei, consolidând rolul telecabinei ca mijloc esențial de acces către unul dintre cele mai frumoase puncte de belvedere ale orașului”, a declarat Ion Rufa, directorul general al Ana Teleferic.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
2 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Ron
13 zile în urmă

Un profitor politic,de pe urma mandatului lui Scripcarel dubiosul,putea Primăria să facă o ofertă,dar penalii nu știu d astea!

Miky
12 zile în urmă

Mai lasati rautatile, peste tot numai asa comentati, se modernizeaza orasul nostru, e foarte bine. Daca erati voi destepti, faceati mai multe. Domnului Scripcaru, mult succes, sa fie iar primar!

Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare