Expres

Ce face Primăria pe 22 de hectare în Stupini

Ce face Primăria pe 22 de hectare în Stupini. Primăria municipiului Braşov a lansat procedura de achiziţie pentru amenajarea unui parc fotovoltaic pe o suprafaţă de 22 de hectare, în cartierul Stupini, cu o putere de 20 MW, investiţia fiind estimată la 90 milioane de lei (peste 18 milioane de euro), plus TVA. Această instalaţie de producere de energie electrică verde va asigura aproximativ 90% din energia necesară pentru şcoli, clădiri publice şi iluminat, potrivit primarului Braşovului, Allen Coliban.

„Braşovul a fost primul oraş care şi-a asumat, în 2021, o ţintă ambiţioasă, aceea că, până în 2030, vom reduce emisiile de dioxid de carbon cu 55%, iar până în 2050 vom atinge neutralitatea climatică. Pentru a realiza aceste obiective, continuăm să implementăm o serie de soluţii care ne aduc mai aproape de ele, dar şi care constituie un pionierat în domeniu, nu doar la noi în ţară, ci şi în Europa. Un astfel de proiect este cel de a amenaja un parc fotovoltaic, în Stupini, care va asigura 90% din energia electrică necesară consumului public”, a declarat primarul.

Ce face Primăria pe 22 de hectare în Stupini. Peste 40 de milioane de lei din valoarea totală a investiţiei vor fi asigurați din fonduri europene, prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM). Punerea în funcţiune a acestui parc fotovoltaic va acoperi aproximativ 89,72% din necesarul de energie electrică pentru cele 21 colegii şi licee, 16 şcoli gimnaziale, 29 de grădiniţe, 8 creşe, instituţiile de cultură, primăria şi serviciile publice din subordinea Consiliului Local, centralele şi punctele termice, pieţele, parcările multietajate, bazele sportive, sistemul de iluminat public şi sistemul de semaforizare din oraş, energia electrică necesară domeniului schiabil (sistemele de producere a zăpezii artificiale, cele de pompare etc.), potrivit sursei citate.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
2 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Barbu Gh.
9 luni în urmă

Îl distruge, pur și simplu. Asta deoarece acele voltaice ineficiente și nerecuperabile vor avea nevoie de suporți din beton care, ghiciți, vor fi băgați în pămànt.
Cum vor recicla panourile? Aaaa… nu sunt reciclabile. Ghinion.

multumit
Răspunde la  Barbu Gh.
9 luni în urmă

Asa e ! Pe motiv de “energie verde” de fapt pentru producerea acestor “generatoare de energie nepoluante” se consuma atat de multe alte materiale si materii prime generatoare de poluare,incat lumea chiar crede ca fotovoltaicele sunt cea mai tare optiune… Citeşte mai mult »

Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare