Expres

Ce ar trebui făcut pe fosta platformă Rulmentul? Primăria Brașov și arhitecții ne invită la dezbatere

Ce ar trebui făcut pe fosta platformă Rulmentul?

Ordinul Arhitecților din România, în cadrul contractului cu Primăria Brașov, organizează o întâlnire cu cetățenii municipiului Brașov pentru a afla direct de la aceștia care sunt așteptările cu privire la reconversia fostei platforme industriale Rulmentul, de la ce facilități de agrement, sportive sau de alt tip ar trebui să ofere, cât spațiu ar trebui alocat zonelor verzi, care clădiri ar trebui păstrate și ce destinații ar trebui să primească aceste clădiri.

Întâlnirea, care se va desfășura miercuri, 17 ianuarie, de la ora 16.00, în format hibrid, la Centrul Cultural Apollonia și pe platforma ZOOM, are ca scop integrarea opiniei brașovenilor în tema de proiectare pentru întocmirea documentației, lansarea și desfășurarea concursului internațional de soluții cu tema „Reconversie zone abandonate în zone verzi – Zona industrială Rulmentul”.
„Suntem în fața unuia dintre cele mai importante proiecte de regenerare urbană ale României care vizează o zonă publică. De ceea ce construim acum, împreună, vor beneficia inclusiv următoarele generații de brașoveni. Este important ca acest proiect să răspundă, în primul rând, așteptările voastre, ale locuitorilor Brașovului. Avem deja un feed-back de la o parte dintre actorii relevanți: brașovenii care au completat chestionarul public, urbaniști și arhitecți, ceilalți proprietari de pe această platformă industrială, ONG-uri sau asociațiile de proprietari din cartierul Tractorul. Pentru a putea realiza o temă de proiectare care să ne ofere soluțiile prin care fosta platformă industrială Rulmentul să redevină o importantă parte a vieţii oraşului, vă invit pe 17 ianuarie să ne spuneți opiniile voastre. Să vă exprimați public despre ce facilități de agrement, sportive sau culturale ar trebui să ofere această zonă, care ar trebui să fie destinația clădirilor cu valoare istorică, a vechilor hangare ale avioanelor IAR, sau cum vedeți amenajarea zonei verzi astfel încât să răspundă nevoilor de relaxare ale comunității. O puteți face fizic, la Banca de Cultură Apollonia, sau on-line pe ZOOM”, a precizat primarul Allen Coliban.

Pentru participarea online vă puteți înscrie aici.

Concurs internațional de soluții

Până în prezent, reprezentanții OAR au lansat o campanie de consultare publică, timp de o lună de zile, în perioada 8 noiembrie – 8 decembrie 2023, au organizat o dezbatere profesională cu reprezentanții OAR, Filiala Brașov – Covasna – Harghita, o masă rotundă cu ceilalți proprietari de pe fosta platformă industrială, o masă rotundă cu ONG-urile din Brașov și o prezentare pentru asociațiile de proprietari din cartierul Tractorul.
Reamintim că în luna mai 2023 Primăria Brașov a încheiat un contract cu OAR pentru ca această organizație profesională să pregătească organizarea concursului de soluții: elaborarea temei, a regulamentului, estimarea costurilor, selectarea juriului internațional și desfășurarea concursului internațional de soluții pentru reconversia fostei platforme industriale Rulmentul. În urma competiției, câștigătorii trebuie să elaboreze Planul Urbanistic Zonal, proiectul peisagistic și proiectul pentru unul dintre obiectivele aflate pe platformă.

Concursul internațional caută să genereze cele mai bune soluții pentru realizarea următoarelor obiective:

-Stabilirea unei viziuni de dezvoltare urbană a fostei platforme Rulmentul pe termen mediu și lung;
-Ample amenajări de spații verzi;
-Conversia unor structuri existente pentru a adăposti activități sociale și culturale, în acord cu nevoile contemporane ale orașului.

Valoarea contractului dintre primărie și OAR pentru organizarea concursului de soluții este de 270.000 de lei, la care se adaugă TVA.

Până în prezent, municipalitatea a realizat studiile necesare realizării acestui proiect – studiul istoric de identificare a obiectivelor cu valoare culturală și potențial de reconversie din cadrul Zonei Industriale Rulmentul, studiul geotehnic pentru teren, studiul topografic și de identificare rețele, studiul hidrologic de inundabilitate și ridicarea topografică pe tronsonul limitrof zonei PUZ, studiul de contaminare preliminar și registrul spațiilor verzi, iar în perioada următoare se vor realiza expertizele tehnice ale clădirilor.
Conform primarului Allen Coliban, o parte dintre clădirile aflate pe fosta platformă industrială au valoare istorică și pot fi integrate în viitorul proiect de reconversie. Există și clădiri în cazul cărora o parte dintre elementele de structură pot fi convertite prin diferite proiecte. Cea de-a treia categorie este reprezentată de construcțiile care trebuie demolate.
Pe baza tuturor acestor studii – ce vor trece prin filtrul profesional al specialiștilor din cadrul OAR, cerințelor administrației locale, rezultatelor consultării populației și actorilor urbani principali – se va întocmi tema de concurs, astfel încât proiectele propuse să reprezinte cea mai bună soluție de regenerare urbană.

O importantă rezervă imobiliară a orașului

Amplasamentul studiat se află în municipiului Brașov, pe strada 13 Decembrie nr. 96, și face parte din fosta platformă industrială Brașov Nord, constituită în jurul întreprinderilor Tractorul și Rulmentul.
Fosta platformă industrială Rulmentul reprezintă una dintre cele mai importante rezerve imobiliare a orașului. Suprafața platformei industriale inițiale este de aproximativ 52 ha. Aceasta înseamnă: — de 40 de ori mai mare ca Piața Sfatului — de 12 ori mai mare ca parcul Titulescu — aproape cât cetatea veche a Brașovului. Din această suprafață 32.54ha sunt în proprietatea Municipiului Brașov și Statului Român.
Pe amplasament se păstrează un patrimoniu imobil semnificativ din punct de vedere al arhitecturii industriale, dar și al potențialului de (re)conversie, construit de-a lungul mai multor decenii (începând cu anul 1935 și terminând cu începutul anilor ’90). Pe teritoriul fostei platforme Rulmentul se găsesc clădiri cu o valoare istorică importantă (hangarele pentru avioane construite în 1936).
Suprafața fostei platforme industriale cuprinde 28 de corpuri de clădire, realizate într-una dintre cele cinci etape de funcționare productivă, dintre care cele mai vechi în anii 1935-38, pentru adăpostirea Flotilei 1 Bombardament (pavilion administrativ, hangare, atelierele pentru montaj și turnul de control, în vecinătatea aerodromului care ocupa întreaga suprafață până la fabrica IAR).


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare