CCR: Presemnalizarea radarelor afectează protejarea dreptului la viaţă şi la integritatea fizică şi psihică
Presemnalizarea dispozitivelor radar instalate pe autovehicule staţionare sau pe suporţii amenajărilor rutiere şi a dispozitivelor radar tip pistol aduce atingere prevederilor constituţionale şi afectează protejarea dreptului la viaţă şi la integritatea fizică şi psihică, precizează CCR în motivarea deciziei de admitere a sesizării preşedintelui Klaus Iohannis legată de neconstituţionalitatea Legii pentru modificarea ordonanţei de urgenţă privind circulaţia pe drumurile publice.
„Soluţia legislativă mai sus menţionată nu este aptă, în opinia Curţii, să conducă la creşterea gradului de siguranţă a circulaţiei rutiere, întrucât nu asigură conformarea conducătorilor de autovehicule la regimul legal de viteză prevăzut pentru întreg sectorul de drum respectiv. Dimpotrivă, obligativitatea atenţionării conducătorilor de autovehicule cu privire la acţiunile poliţiei rutiere de supraveghere şi de control privind respectarea dispoziţiilor legale referitoare la limitele de viteză pe drumurile publice este de natură să ducă la creşterea agresivităţii rutiere pe segmentele de drum public pe care nu sunt postate panouri de atenţionare cu privire la prezenţa dispozitivelor destinate măsurării vitezei precizate anterior, iar nu la diminuarea şi stoparea acestei agresivităţi”, mai consideră CCR.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.