Expres

Cazul jandarmului care loveşte cu pumnul protestatarii ar putea ajunge în Parlament (VIDEO)

  • jandarm.jpg
 

Ovidiu Raeţchi, vicepreședintele Comisiei de Apărare din Camera Deputaților, a anunțat, duminică, că va cere ca modul în care Jandarmeria a gestionat protestele de sâmbătă seara să fie analizate în viitoarea sesiune parlamentară.
Voi solicita ca în prima săptămână a lunii februarie, la începerea sesiunii, după demersurile pentru instalarea Guvernului, să facem în Comisiile de apărare, ordine publică și siguranță națională din Parlament o analiză a modului în care Jandameria a gestionat protestele civice din ultimele luni”, a notat Ovidiu Raeţchi pe Facebook.
Reacția sa vine după ce un jandarm a fost filmat în timp ce lovea cu pumnul mai mulți protestatari, printre care și un om în vârstă.
Acest moment, spune Raeţchi, „se cere analizat și sancționat obiectiv, în afara posibilelor rețele de protecție pe care am început să le descoperim în MAI după cazul polițistului pedofil”.
Jandarmeria a comunicat că incidentul face obiectul unor verificări interne.

Marian Godină spune că e același jandarm care l-a protejat pe Dragnea

Poliţistul brașovean Marian Godină a publicat pe pagina sa de Facebook filmuleţul în care un jandarm pare că loveşte de mai multe ori, cu pumnul, un bătrân aflat în mulţime. Postarea a promovat nenumărate reacţii în mediul virtual, astfel că poliţistul a revenit şi a publicat un nou comentariu. De această dată, comentariul este însoţit de o fotografie (foto 2) în care apare preşedintele PSD, Liviu Dragnea, alături de un alt jandarm, despre care Godină susţine că ar fi acelaşi care i-a lovit pe protestatari. „Mi se pare mie sau ăsta e acelaşi jandarm care aseară împărţea pumni? Glumesc, nu mi se pare, chiar el e. Hmmm, dar ce protectiv şi calm e de data asta. Postarea de aseară cu jandarmul care împărţea pumni mi-a adus un val de critici, nu dintre cele mai elevate, din partea unor jandarmi. Dragi colegi, mă confundaţi dacă aveţi impresia că atunci când vă luam apărarea ori de câte ori opinia publică era indignată de comportamentul vostru o făceam doar ca să latru aiurea şi să vă pup dosurile. O făceam din convingerea că jandarmii din diferitele video apărute acţionaseră legal şi pentru că era nedrept să fie puşi la zid de opinia publică doar pentru că cineva nu se implica să explice că modul de acţiune, chiar dacă uneori părea brutal, era legal. O făceam asumat, ştiind clar că voi atrage antipatia multora pentru că “ţin” cu jandarmii. Aşa că aia cu adunatul de like-uri nu cred că mi se aplică. Aseară l-am văzut pe colegul nostru jandarm, dând cu pumnul în stânga şi dreapta, chiar şi într-un bătrân care i-ar fi putut fi tată. Normal că m-am indignat şi că am postat. Şi ştiţi ce e frumos? Că-s perfect liber, nu sunt dator nimănui să scriu ce mi se spune, scriu exact ce am în cap şi îmi asum asta. Pot să laud, dar să şi critic, iar dacă v-aţi supărat şi acum aţi pune mâna pe mine, aţi simţi că nu-mi pasă”, arată Godină în mesajul postat pe Facebook.

Reacția oficială a Jandarmeriei Capitalei

Jandarmeria Capitalei a venit cu o serie de precizări despre incident. „Referitor la misiunea desfăşurată de Jandarmeria Capitalei cu ocazia protestului de aseară facem următoarele precizări: Imaginile apărute în spaţiul public, care prezintă acţiunea individuală a unui jandarm aflat în dispozitivul de ordine publică, fac obiectul unei verificări interne. Se va analiza punctual acel moment, dar şi întregul ansamblu de decizii şi contextul operativ premergător acestuia, astfel încât să avem o imagine corectă asupra acestui comportament şi nu doar una fragmentară. La acest moment, cunoaştem identitatea jandarmului din dispozitiv şi în urma derulării acestei proceduri de verificare vom stabili exact ce anume a condus la o astfel de atitudine. Pentru cei care nu sunt familiarizaţi cu dinamica unei astfel de misiuni, extrem de complexe, vă informăm că dispozitivele de ordine publică au mecanisme de autoreglare în timpul desfăşurării misiunii. Există situaţii în care jandarmii din prima linie, aflaţi de multe ore în dispozitiv, în picioare, în condiţii meteorologice deosebite, pot fi supuşi unei presiuni extrem de mari, presiune ce poate genera şi astfel de comportamente. Responsabilitatea acestei acţiuni punctuale, a unui jandarm, va fi stabilită de verificările interne. Explicaţiile însă sunt necesare pentru a înţelege întregul context şi a nu judeca distorsionat o misiune de ordine publică care, în ansamblu s-a desfăşurat în condiţii de normalitate, fără a exista incidente majore, persoane rănite sau distrugeri ale bunurilor publice”.

Citiți și: 

Zeci de mii de oameni au participat la protestul anticorupție


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button