Câți refugiați ucraineni sunt în județul Brașov și care e situația lor
Câți refugiați ucraineni sunt în județul Brașov și care e situația lor
Prefectul județului Brașov, Mihai Cătălin Văsii, a prezidat astăzi ultima ședință din acest an a Grupului de lucru pentru incluziunea refugiaților din județul Brașov. Au participat reprezentanți ai Agenției ONU pentru Refugiați în România, Primăriei Brașov, Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă, Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Brașov, Direcției de Asistență Socială Brașov, Inspectoratului Școlar Județean Brașov, Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială, Casei de Asigurări de Sănătate a Județului Brașov, Serviciului pentru Imigrări al Județului Brașov, Inspectoratului Teritorial de Muncă Brașov, Centrului Județean de Resurse și de Asistență Educațională, Universității Transilvania, Organizației Internaționale pentru Migrație România, Centrului de Integrare Pentru Migranți Brașov, Consiliului Național Român pentru Refugiați, Katya Hub, și Terre Des Hommes Romania.
„Am creat Grupul de lucru pentru incluziunea refugiaților din județul Brașov în luna iunie 2024, în parteneriat cu Agenția ONU pentru Refugiați în România cu scopul promovării unor politici și practici instituționale la nivel local care să conducă la comunități incluzive și reziliente, care sunt deschise la sprijinirea incluziunii refugiaților, a solicitanților de azil, a repatriaților și a apatrizilor. La întâlnirea de astăzi au fost prezentate și discutate date privind situația refugiaților ucraineni din județul Brașov, pentru că, în contextul războiului din Ucraina, aceștia formează, practic, grupul refugiaților din județul nostru” a declarat prefectul Mihai Cătălin Văsii.
► Astfel, în acest an, din luna ianuarie până în luna septembrie inclusiv, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Brașov s-au înregistrat 80 de persoane din Ucraina, dintre care 38 de femei și 42 de bărbați. În același interval de timp, au ieșit din evidențele AJOFM Brașov 95 de persoane din Ucraina. În primele 9 luni ale acestui an, AJOFM Brașov a înregistrat 13 persoane din Ucraina care s-au încadrat în muncă. De asemenea, în acest an, în evidența AJOFM Brașov figurează 5 persoane din Ucraina cu dosare de acordare a indemnizației de șomaj pentru o perioadă de 6 luni.
► Conform datelor transmise de Direcția de Asistență Socială Brașov, pentru perioada ianuarie-septembrie 2025 situația solicitărilor de beneficii sociale depuse de cetățenii ucraineni se prezintă astfel:
– pentru alocația de stat pentru copii s-au depus 179 de cereri pentru un număr de 243 de beneficiari;
– pentru indemnizație de creștere copil, stimulentul de inserție, indemnizația lunară sau sprijinul lunar s-au depus 2 cereri;
– pentru venit minim de incluziune s-au depus 6 cereri, pentru un număr de 8 beneficiari;
– pentru ajutorul pentru încălzirea locuinței și a suplimentului de energie s-au depus 6 cereri;
-pentru acordarea trusoului pentru nou născut în baza OUG nr. 34/2024 s-au depus 21 de cereri;
-pentru indemnizația lunară cuvenită pesoanelor cu handicap grav cu asistent personal au fost depuse 6 cereri (3 adulți și 3 minori).
De asemenea, cetățenii străini sau apatrizi proveniți din zona conflictului armat din Ucraina, au depus, în perioada ianuarie – septembrie 2025, la Direcția de Asistență Socială Brașov, 225 cereri de decontare a cheltuielilor cu cazarea conform O.U.G. 96/2024 și s-a transmis spre decontare suma de 301.595 lei.
► Potrivit Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Brașov, în perioada ianuarie – septembrie 2025 un număr de 18 cetățeni ucraineni (10 adulți și 8 copii) au obținut certificate de încadrare în grad de handicap.
► În perioada de referință (ianuarie-septembrie a.c.), Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor Brașov a eliberat pentru cetățenii ucraineni 25 de certificate de naștere, 5 certificate de căsătorie și 3 certificate de deces.
► Din datele transmise de Inspectoratul Școlar Județean Brașov reiese faptul că 13 elevi ucraineni primesc burse (2 elevi de nivel gimnazial – bursă de merit, 4 elevi de nivel primar – bursă socială, 6 elevi de nivel gimnazial – bursă socială, 1 elev de nivel liceal – bursă socială).
În data de 15 octombrie, în evidențele Inspectoratului Școlar Județean Brașov figurau 273 copii înscriși ca audienți străini și 156 elevi străini de la nivel preșcolar la nivel liceal.
► La Universitatea Transilvania Brașov, în anul universitar 2025-2026, 15 cetățeni ucraineni figurează ca înscriși la anul pregătitor și 24 cetățeni ucraineni sunt înscriși la programele de studii în limba engleză.S
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

