Câți pensionari primesc indemnizaţie socială
Câți pensionari primesc indemnizaţie socială
Numărul total al beneficiarilor de indemnizaţie socială pentru pensionari a fost, în iunie 2024, de 1.136.211 persoane, cu 67 mai mic comparativ cu luna precedentă, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP).
Dintre aceştia, 1.040.624 erau pensionari din sistemul public, iar 95.587 erau pensionari proveniţi din fostul sistem de pensii al agricultorilor, arată datele CNPP, citate de Agerpres.
În cazul pensionarilor din sistemul public, valoarea medie a indemnizaţiei suportate de la bugetul de stat a fost de 497 de lei. Cele mai mari valori au fost înregistrate în judeţele Maramureş (de 579 lei), Bistriţa-Năsăud (569 lei), Cluj (551 lei) şi Hunedoara (549 lei).
Cei mai mulţi beneficiari ai acestei indemnizaţii erau în Bucureşti – respectiv 48.520 – şi în judeţele Suceava (42.815 pensionari), Iaşi (37.687), Dolj (37.686) şi Prahova (35.746).
În ceea ce priveşte pensionarii agricultori, indemnizaţia socială medie suportată de la bugetul de stat a fost de 342 de lei, valoarea cea mai mare fiind înregistrată în judeţele Ilfov (485 lei), Gorj (443 lei), Hunedoara (416 lei) şi în sectorul 2 din Bucureşti (415 lei).
Potrivit sursei citate, numărul cel mai mare de beneficiari din rândul pensionarilor agricultori se înregistra în judeţele Iaşi (6.642 persoane), urmat de Botoşani (6.304), Dolj (6.165), Olt (5.580) şi Teleorman (5.540).
CNPP precizează că beneficiarii sistemului public de pensii, ale căror venituri din pensii şi indemnizaţii, cumulate, se situează sub valoarea de 1.281 de lei, încasează lunar această valoare, denumită „Indemnizaţie socială pentru pensionari”, conform prevederilor Legii nr. 196/2009, cu modificările şi completările ulterioare.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.