Câți bani s-au strâns până acum pentru renovarea Spitalului Mârzescu – Secţia Oncologie / Codin Maticiuc, uimit de mobilizarea braşovenilor

Câți bani s-au strâns până acum pentru renovarea Spitalului Mârzescu – Secţia Oncologie.
„BRAȘOV, NE-AI DAT PE SPATE. DIN NOU. Din 1,1 milioane de euro cât ne trebuie ca să renovăm Secția de Oncologie de la Spitalul Clinic de Urgență din Brașov, am strâns peste 257.000 euro. Primii pe listă: Bilka Steel, Kasper Development, Mapei România, Linde România. Au venit lângă noi și alte firme care pun umărul cu materiale de construcții – că nu poți zidi vise doar cu vorbe: IGF Grup, Patru Mâini, Grohe și Romcim”, a anunţat Codin Maticiuc.
El i-a amintit şi pe oamenii minunați de la Ugly Bikers care pregătesc un super concert caritabil la Braşov. Phoenix, Compact şi Byron susţin renovarea Secției de Oncologie Mârzescu şi vor urca pe scenă în data de 31 mai, în Parcul Tractorul – Detalii, AICI.
Câți bani s-au strâns până acum pentru renovarea Spitalului Mârzescu – Secţia Oncologie
„Însă, cel mai tare este faptul că sute de persoane fizice s-au alăturat proiectului și au donat prin SMS sau au redirecționat 3,5% din impozitul pe salariu. Bravo, Brașov! – Orașul care zice prezent când e vorba de făcut bine. Mai e drum lung până la 1,1 milioane și avem nevoie de tot orașul și toate sufletele – MAI AVEM DE STRÂNS 843.000 €”, a mai menţionat Codin Maticiuc.
El şi-a încheiat mesajul astfel: „Mulțumiri speciale pentru deschidere și suport Primăriei Brașov, Consiliului Județean, presei locale, lui Mircea Fica – fondator Club Anteprenor și lui Emil Mailat – managerul Spitalului de Urgență Brașov. Facem asta împreună, Bravov!”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.


Respect maxim