Expres

Catharsis a susținut în fața deputaților petiția privind adopțiile internaționale

  • article_266926_1.jpg
 

Pe 1 iunie, Asociația Catharsis din Brașov a demarat o amplă campanie de strângere de semnături de la cetățeni, pentru modificarea legislației românești, astfel încât să fie permise adopțiile internaționale.

În trei luni, voluntarii asociației, alături de reprezentanții altor organizații nonguvernamentale din țară, au reușit să convingă peste 80.000 de români să semneze petiția.
Ulterior, în data de 1 septembrie, campania s-a mutat în sălile de ședință ale Parlamentului, o delegație a Asociației Catharsis, condusă de președintele acesteia, Azota Popescu, prezentând atunci, în fața Comisiei pentru Drepturile Omului, Culte și Probleme ale Minorităților Naționale a Camerei Deputaților proiectul privind modificarea legii adopției, petiția și tabelele nominale cu semnăturile obținute în lunile iunie-august, de la cetățenii români cu drept de vot. De altfel, președintele comisiei amintite, deputatul Nicolae Păun, a preluat proiectul, depunându-l ca inițiativă legislativă proprie.
Ieri s-a desfășurat un nou episod al campaniei, când doamna Azota Popescu a susținut cauza în fața plenului Camerei Deputaților, prezentând petiția privind dreptul la adopție internațională a copiilor abandonați, care nu sunt ceruți în adopție națională din cauza etniei, vârstei sau stării de sănătate. Azota Popescu a pus la dispoziția deputaților documentul, comentariile on-line, postate de vizitatorii site-ului, situația adopțiilor internaționale, realizate în interesul superior al copilului efectuate în perioada 1991-2003, dar și cazurile de adopție suspendate în urma Moratoriului impus în februarie 2004 (șase cazuri, copii fiind acum reinstituționalizați în diverse centre de plasament). Tot ieri, Popescu a prezentat și contradicțiile între legislația română privind dreptul copilului la familie și Convenția ONU, ratificată de Parlamentul României prin Legea nr.18 din 1990 și Convenția de la Haga, ratificată de Parlamentul României prin Legea nr. 84 din 1994. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button