Castor rătăcit din cauza defrișărilor și fugărit de câini, salvat după o intervenție inedită lângă Brașov
Un musafir neobișnuit a ajuns în grija salvatorilor de animale din Brașov, după ce a fost alungat din habitatul său natural. Este vorba despre un castor care, în urma unor lucrări de defrișare, s-a rătăcit de familia lui și a fost fugărit de câini, ajungând să se ascundă sub containere în zona localității Bod.
Speriat și expus pericolelor, animalul a fost observat de localnici, care au alertat Garda de Mediu. Ulterior, cazul a fost preluat de Asociația Milioane de Prieteni Brașov.
Castorul a fost recuperat în siguranță, evaluat medical și ținut sub supraveghere câteva zile pentru a se asigura că nu a suferit răni și că este apt să revină în natură.
După ce s-a constatat că este sănătos, animalul a fost eliberat în mediul natural, în prezența specialiștilor de la Facultatea de Silvicultură și Exploatări Forestiere UnitBv.
Reprezentanții asociației spun că astfel de intervenții sunt esențiale pentru protejarea faunei sălbatice, mai ales în contextul în care habitatul natural al animalelor este tot mai des afectat de activitățile umane.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





