Câștigătorii RROMA FILM FESTIVAL
Câștigătorii RROMA FILM FESTIVAL
Inițiativa de a crea un festival de film dedicat integral culturii rome, care a prins primele rădăcini în anul 2023, rădăcini suficient de solide pentru a se dezvolta și o a doua ediție anul acesta, a transformat Brașovul și Comuna Augustin într-un spațiu intim de relaționare și comuniune prin film și muzică. Încă de la prima ediție, Festivalul a fost nominalizat la Premiile Anului în Cultură pe 2023.
RROMA FILM FESTIVAL – ediția a II-a s-a desfășurat în perioada 30 august- 1 septembrie 2024 la Cetatea Brașovului, la Centrul Cultural Reduta, la Centrul Cultural al Comunei Augustin și în Parcul Primăriei Augustin, unde vizitatorii s-au bucurat de scurtmetraje aparținând unor talentați cineaști din 9 țări, care au fost selectate în competiția oficială, de filme consacrate de lung metraj care au fost apreciate la festivaluri internaționale de film, dar și de muzică rafinată, de la jazz la muzică tradițională, de la ritmuri balcanice la rock and roll în limba romani.
Cea de a doua ediție a festivalului a omagiat mai multe personalități reprezentative pentru cultura romă printre care interpreții de jazz de renume național și mondial Django Reinhardt și Johnny Răducanu, pe actrița Rona Hartner, care a contribuit la piatra de temelie a acestui festival, dar și pe marele titan al cinematografiei, Alain Delon care interpretează magistral personajul principal din filmul „Le Gitan” (1975).
Juriul a fost prezidat de regizorul și jurnalistul Rudy Moca, realizatorul primei piese de teatru din România jucată în limba rromani, cu actori profesioniști de etnie romă – „Jekh răt lisăme”/„O noapte furtunoasă” de I.L. Caragiale. I s-a alăturat regizoarea scoțiană Linda Mc Cairns, prezentă în competiție la ediția anterioară a festivalului cu filmul Mulo, compozitorul și omul de cultură Mădălin Voicu și actorul Sorin Mihai, laureat al premiului pentru interpretare masculină la ediția din 2023 (Gipsy Queen, Luca, Vlad, Las Fierbinți, Clanul).
Prima zi de festival a început cu o dublă lansare de carte la Centrul Cultural Reduta din Brașov unde publicul i-a intâlnit pe actorul Rudy Moca, de data aceasta în ipostază de scriitor al volumelor „Un om, o viață, un destin” și „Noblețea unei identități”, precum și pe regizoarea albaneză Enxhi Rista care a lansat cartea „Poetici și estetici în cinematografia albaneză și balcanică” care conține un amplu capitol dedicat culturii rome în spațiul cinematografic.
Gala de deschidere de la Cetățuia Brașovului a cuprins proiecția unui film dedicat uriașului jazzman de origine romă manouche Django Reinhardt, fragmente din spectacolul „Johnny – Mr. Jazz of Romania” în interpretarea lui Michael Crețu și Rudy Moca și a culminat cu un recital extraordinar de gipsy jazz susținut de Michael Crețu Trio din care mai fac parte renumitul pianist Marius Vernescu și percuționistul Gabi Matei. Michael Crețu este compozitor, contrabasist și profesor la Facultatea de Muzică din Manchester, nepot și continuator al moștenirii muzicale lăsate de Johnny Răducanu. El a fost prezent în festival și în calitate de producător de film având plăcerea să prezinte publicului scurtmetrajul „300 Roma Tears- Johnny’s Legacy”. La gală au participat regizori și actori de film, oameni de cultură și muzicieni, reprezentanți ai unor instituții publice printre care se numără și prefectul județului Brașov, dl Mihai-Cătălin Văsîi, care a salutat inițiativa culturală propusă de festival și a punctat importanța acestuia pentru județul Brașov și pentru spațiul cinematografic la nivel general.
Cea de a doua zi de festival s-a desfășurat la Centrul Cultural al Comunei Augustin unde au fost prezentate publicului scurtmetrajele aflate în competiție, majoritatea dintre ele în prezența autorilor sau a actorilor din distribuție. La proiecții au participat regizorii Cecilia Rizzuto și Marco Vinz Pinnavaia (Italia), Tassos Stamnas și Mimis Ravanis (Grecia), Arne Gunnar Olsen (Norvegia), Anelise Sălan, Enxhi Rista (Albania), Vali Rupiță, Ada Dumitru, Ana Ineni, Florin Baicu, actorii Sorin Mihai, Raisa Mihai, Irina Ichim, Ana Vicoveanu, directorul de imagine Elena Bolintiru. Au susținut alocuțiuni primarul Comunei Augustin, gazda evenimentului, directorul festivalului, Bianca Beatrice Michi. Conf. Univ. Dr Delia Grigore a recitat căteva dintre poeziile sale în limba rromani și a prezentat filmul „Sostar na rovas” al Asociației Centrul Rromilor Amare Rromentza.
Competiția de scurtmetraje a fost urmată de un concert extraordinar al Fanfarei Transilvania care a animat parcul Primăriei Comunei Augustin unde a fost aprins un foc de tabară și a avut loc o expoziție gastronomică cu specialități locale la ceaun. Tot acolo a fost programată și proiecția filmului „Omul care a plâns” (2000) cu Johnny Depp și Taraf Caliu care a fost prezent la prima ediție a festivalului și a povestit extraordinara experiență cinematografică alături de celebrul actor.
Cea de a treia zi a debutat cu proiectia specială a filmului „300 Roma Tears – Johnny’s Legacy” urmat de un masterclass despre cultura romă din perspectivă europeană susținut cu sinceritate și dedicare de către Michael Crețu, care a răspuns multor întrebări din sală. Printre cei care au intrat în dialog cu celebrul muzician se numără senatorul Marius Dunca și deputatul Marian Rasaliu.
După un proces foarte dificil de selecție, juriul a anunțat palmaresul celei de a doua ediții a RROMA FILM FESTIVAL:
Trofeul Festivalului „Rona Hartner”– În judecata Apusului (r. Florin Baicu, România)
Cel mai bun film – VOLARE, VOLARE! (r. Cecilia Rizzuto, Marco Vinz Pinnavaia, Italia)
Cel mai bun scenariu – Born and Raised in Dentropotamos (r. Tassos Stamnas, Grecia)
Cea mai bună regie și imagine – I fear (r. Anelise Sălan, România)
Cea mai bună actrită –„ Mamaie Brândușa” ( Brîndușa Anghel) pentru rolul feminin din filmul Granny’s Got a Gun (r. Ada Dumitru, Ana Ineni)
Cel mai bun actor – Florin Baicu pentru rolul masculin din filmul În judecata Apusului (r. Baicu Florin)
Meniune specială ex aequo – OSSA (r. Catrinel Menghia Marlon, Daniele Testi) și About wandering (r. Joanna Polak, animație)
Premiul special al publicului – La revedere, castelule! (r. Alina Șerban)
Premiul special „Legacy” –300 Roma Tears – Johnny’s Legacy (r. Michael Crețu)
Premiul comunității Augustin – Mahalale din București (r. Vali Rupiță)
Premiul special pentru promovarea culturii romilor – Delia Grigore
Festivitatea de premiere a fost însoțită de un recital susținut de Elvis Romano aka Tudor Lakatos care a purtat publicul din Maramureș și până la Memphis printr-o intepretare cu totul originală a unor piese celebre de rock and roll, cu versuri în limba rommani și cu tușe accentuate de umor și autoironie.
RROMA Film Festival este organizat de Asociația CRN și este susținut de Consiliul Județean Brașov, Primăria Municipiului Brașov, Primăria Comunei Augustin și Centrul Cultural Reduta, având ca parteneri firma de producție cinematografică Rock House Events și Asociația Culturală ANCE EUROPE. Partenerii media sunt CINEMARATON, Prima News, RFI Romania și revista FILM.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.