„Cascadă” de radare, pe DN 1 Brașov – București
„Cascadă” de radare, pe DN 1 Brașov – București…
Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, împreună cu polițiștii județelor Prahova și Ilfov, au desfășurat o acțiune în sistem „Cascadă” (n.r. mai multe radare unul după altul), pe DN 1, pentru depistarea și sancționarea conducătorilor auto care încalcă regimul legal de viteză, în zonele unde au fost înregistrate evenimente rutiere pe fondul nerespectării acestei reguli de circulație.
„Acțiunea a vizat, în egală măsură, și impunerea unui climat de discuplină rutieră în rândul conducătorilor de autovehicule, dar și constientizarea participanților la trafic asupra dinamicii și consecințelor accidentelor rutiere.
În cadrul activităților desfășurate, au fost angrenați 55 de polițiștii, care au acționat cu 27 de aparate de măsurarea vitezei. Pe sectorul de drum aflat pe raza județului Brașov au fost constate aproape 200 de abateri, dintre acestea 160 fiind pentru încălcarea regimului legal de viteză.
Au fost reținute 7 de permise de conducere și 2 certificate de înmatriculare”, a explicat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, agent șef principal Daniel Zontea.
Pentru a evita implicarea în accidente de circulație, Poliția Brașov recomandă tuturor conducătorilor de vehicule să respecte limitele de viteză stabilite pe sectorul de drum și să adopte mereu o atitudine preventivă în trafic.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.