Expres

Canicula încetinește trenurile. CFR Călători avertizează asupra posibilelor întârzieri

În contextul avertizărilor meteorologice de caniculă și disconfort termic accentuat emise pentru 26 iunie 2026, CFR Călători informează că temperaturile foarte ridicate pot afecta circulația feroviară, fiind posibilă înregistrarea unor întârzieri ale trenurilor.

Compania precizează că restricțiile de viteză sunt impuse de CFR SA, administratorul infrastructurii feroviare, pentru protejarea căii ferate și desfășurarea traficului în condiții de siguranță. Aplicarea acestor măsuri poate prelungi durata călătoriilor.

Măsuri pentru confortul pasagerilor

CFR Călători anunță că utilizează întregul parc de material rulant dotat cu instalații de climatizare și a dispus măsuri suplimentare de mentenanță pentru perioada caniculară.

Printre acestea se numără înlocuirea filtrelor de aer, curățarea instalațiilor de climatizare, verificarea agentului frigorific, precum și însoțirea unor trenuri de electricieni de vagoane pe rutele unde sunt prognozate temperaturi foarte ridicate.

Compania avertizează însă că, la temperaturi exterioare care depășesc 35 de grade Celsius la umbră, instalațiile de climatizare pot funcționa cu eficiență redusă sau pot trece automat în regim de ventilație pentru a evita avarierea echipamentelor.

Recomandări pentru călători

Pasagerii sunt sfătuiți să se hidrateze corespunzător, să aibă la îndemână medicația necesară, dacă suferă de afecțiuni medicale, și să anunțe imediat personalul de tren dacă se simt rău sau observă o persoană care are nevoie de ajutor.

Totodată, CFR Călători recomandă planificarea din timp a deplasărilor și achiziționarea biletelor în avans, acestea putând fi cumpărate cu până la 30 de zile înainte de efectuarea călătoriei.

Biletele sunt disponibile online, prin aplicația mobilă CFR Călători, la automatele de vânzare din gări, precum și la casele de bilete și agențiile de voiaj.

Vezi și: Salvamont Brașov, avertisment pentru turiști: Evitați traseele montane în orele de vârf ale caniculei

Cod Portocaliu sâmbătă și Cod Roșu istoric duminică la Brașov! Ne topim la temperaturi sufocante: ANM a emis avertizări de caniculă extremă


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google