Candidatii la Universitatea „Transilvania” au intrat in focurile examenelor

Candidatii la Universitatea „Transilvania” din Brasov au intrat in focurile examenelor. Daca pentru candidatii la facultatile de Matematica si Informatica, Litere, Stiinte Economice, Medicina si Ingineria si Stiinta Calculatoarelor admiterea se face pe baza de examen scris, ieri incepand probele, pentru ceilalti, admiterea se face pe baza de dosare. Astazi, a venit randul candidatilor la Stiinte economice, Ingineria si stiinta calculatoarelor si asistentii medicali. Universitatea a scos la concurs 4.905 locuri, dintre care 2.840 sunt bugetate (fara taxa). Cu toate ca data limita de inscriere a fost joi, 21 iulie, conducerea universitatii a prelungit termenul cu inca o zi pentru candidatii din Moldova, a caror sosire a fost ingreunata de inundatii. Astfel ca numarul candidatilor se ridica la 8.221. In topul celor mai cautate facultati se situeaza Facultatea de Drept si Sociologie, unde pentru cele 100 de locuri bugetate concureaza 14 candidati. Urmeaza Facultatea de Psihologie si Stiintele Educatiei, unde numarul candidatilor este de aproape 8 pe loc. Pe locul trei la cele mai ravnite „meserii” se situeaza Facultatea de Constructii, cu aproape 5 candidati pentru un loc fara taxa. Nici facultatile de Stiinte Economice, Medicina, Silvicultura si Exploatare Forestiera nu se lasa mai prejos, concurenta fiind de 3 candidati pentru un loc. La cealalta extrema, fara concurenta, se afla Facultatea de Muzica, unde pentru 45 de locuri bugetate s-au inscris 42 de candidati. Ultima zi de admitere este miercuri, 27 iulie, care se va incheia cu sustinerea probelor pentru candidatii la Facultatea de Medicina. La celelalte facultati, candidatii sunt scutiti de probe scrise deoarece admiterea se face pe baza de dosare. Toate rezultatele vor fi afisate joi, 28 iulie, la sediile facultatilor.
(A.H.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




