Când vacanțele Last Minute sunt prea frumoase pentru a fi și… adevărate…

Când Last Minute este prea frumos pentru a fi și adevărat…
Cu toții ne dorim să petrecem o vacanță de vară lipsită de griji și fără incidente neplăcute, dar pentru asta trebuie să ne formăm reflexe de securitate cu privire la activitatea noastră în mediul online și protejarea datelor personale.
În timpul vacanței de vară pachetele turistice sau ofertele tentante de tip last minute sunt mai ușor de rezervat în mediul online, iar site-urile care oferă astfel de servicii sunt în continuă creștere, iar pentru a evita să deveniți victime ale infractorilor cibernetici, Poliția Brașov recomandă:
- Fiți atenți la ofertele speciale.
Dacă vedeți o ofertă de vacanță care pare prea bună ca să fie adevărată, probabil este o înșelătorie. Infractorii cibernetici se folosesc adesea de oferte irezistibile pentru a atrage victimele şi a le fura banii sau informațiile personale. Fiți sceptici față de ofertele care promit cazare în condiții de lux la prețuri foarte mici și/sau excursii gratuite.
Evitați să accesați link-uri, primite din surse necunoscute pe mail sau prin SMS, prin intermediul comunicărilor de pe social media, ori prin intermediul platformelor de tip chat (WhatsApp, Signal, Telegram etc.) și nu completați datele personale sau bancare la cerere pe acestea.
- Optați pentru o agenție de turism de încredere.
Când vă planificați vacanța, este important să alegeți o agenție de turism de încredere şi cu o reputație bună. Asigurați-vă că agenția este licențiată şi că are o prezență online solidă. Puteți cere recomandări de la prieteni sau familie sau puteți căuta pe internet agenții cu recenzii pozitive Informați-vă din mai multe surse, de preferat altele decât cele de pe site-urile proprii ale agențiilor.
- Folosiți autentificarea în doi pași
Când faceți rezervări online, utilizați o metodă de plată sigură. Asigurați-vă că aveți activată autentificarea în doi pași prin utilizarea a două elemente din următoarele categorii: ceva ce cunoști (codul PIN, parola), ceva ce deții (telefonul mobil, verificat prin parola transmisă prin SMS) și ceva ce îți aparține (amprenta, recunoașterea facială).
- Protejați-vă dispozitivele.
Asigurați-vă că dispozitivele dvs. sunt protejate cu un software antivirus şi anti-malware actualizat. De asemenea, utilizați o parolă puternică pentru a vă conecta la contul dvs. de e-mail şi la alte conturi online.
- Evitați utilizarea rețelelor publice de WI-FI.
Rețelele WI-FI publice pot fi nesigure, așa că evitați să le utilizați pentru a accesa informații sensibile, cum ar fi contul bancar sau cardul de credit. Dacă trebuie să utilizați o rețea Wi-Fi publică, utilizați o conexiune VPN (rețea privată virtuală) sau vă puteți configura propriul hot-spot wireless.
- Fiți atenți la ceea ce postați pe rețelele de socializare.
Nu postați informații despre vacanța dumneavoastră pe rețelele de socializare și evitați partajarea locației public. Revizuiți setările de confidențialitate pe conturile de social media. Infractorii cibernetici pot folosi aceste informații pentru a vă fura identitatea sau pentru a comite alte infracțiuni.
Dacă sunteți victima unei fraude online, raportați-o imediat autorităților depunând o plângere oficială la Poliție. De asemenea, informați Directoratul Național de Securitate Cibernetică fie telefonic la numărul 1911, fie prin e-mail la alerts@dnsc.ro, pentru a contribui la prevenirea unor astfel de incidente în viitor.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

