Expres

Când se va încheia cel mai mare proiect de infrastructură din Săcele / Declaraţia primarului Virgil Popa

Când se va încheia cel mai mare proiect de infrastructură din Săcele.

Cel mai mare proiect de infrastructură derulat în Municipiul Săcele de către Compania Apa (Detalii, AICI şi AICI) este în plină desfășurare. Lucrările în valoare de 40 de milioane de euro prevăd alimentarea cu apă potabilă și realizarea de sisteme de canalizare în tot Săcelele.

Proiectul a demarat pe străzile: Bisericii Române, Brazilor, Carpaților, Coastei, Gheorghe Doja, Prof. Victor Jinga, Mihai Viteazu, Ovidiu Densușianu, Păstorului, Plevnei, Smârdan și Nicolae Iorga și este împărțit în 5 sectoare:

  • Sector 1 – zona Baciu – 19 străzi
  • Sector 2 – zona Centru (Turcheș, Cernatu, Movilei) – 49 de străzi
  • Sector 3 – zona Precizia – 10 străzi
  • Sector 4 – zona Satlung – 8 străz
  • Sector 5 – zona Gârcini – 9 străzi.

Când se va încheia cel mai mare proiect de infrastructură din Săcele

„E un proiect foarte important pentru noi, cei din Săcele, tot ceea ce înseamnă alimentare cu apă și rețea nouă de canalizare. Constructorul deja a început de câteva luni bune tot ce înseamnă lucrări pe câteva străzi. Vreau să vă spun că vor fi în jur de 84 de străzi afectate de șantiere, introducere rețea nouă de canalizare și rețea nouă de apă potabilă, prin acest proiect care noi considerăm că va fi finalizat undeva la finalul anului 2027. Undeva în jur de 90% din municipiu va avea rețea nouă de apă potabilă și rețea de canalizare”, a declarat Virgil Popa, primarul din Săcele, pentru Radio România Braşov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Citeşte şi...
Close
Back to top button