Expres

Când se deschide Târgul de Crăciun la Brașov

Când se deschide Târgul de Crăciun la Brașov

Municipalitatea a început pregătirile pentru sărbătorile de iarnă și deschiderea Târgului de Crăciun. Anul acesta luminițele Crăciunului vor lumina orașul începând cu data de 30 noiembrie, moment în care își va deschide porțile și târgul, dedicat, în primul rând, promovării produselor și meșteșugurilor locale.
,,Ne pregătim pentru Târgul de Crăciun. Avem și în acest an o idee interesantă, de a împărți acest târg pe mai multe zone – Piața Sfatului, bineînțeles, zona tradițională; dar și Piața Sfântul Ioan și zona Rectoratului Universității Transilvania, acolo unde anul trecut am creat o zonă nouă de interes. În cel mai scurt timp începem procedurile de licitație pentru căsuțele din Piața Sfatului și pentru celelalte zone. Începând de astăzi, regulamentul este postat pe pietepublice.ro, unde găsiți toate informațiile necesare. Sper din tot sufletul să avem o perioadă faină de sărbători în centrul orașului”, a precizat viceprimarul Dan Ghiță.
Târgul de Crăciun al Brașovului se va deschide în acest an în data de 30 noiembrie și va dispune de peste 50 de locuri de vânzare, în cele trei zone, unde vor exista tronsoane dedicate meșteșugarilor, producătorilor, comercianților.
Pentru a le putea oferi brașovenilor și turiștilor cele mai bune experiențe culinare și produse locale de calitate, regulamentul include o serie de criterii care să încurajeze participarea meșteșugarilor și producătorilor din municipiul și județul Brașov.
Astfel, în cazul producătorilor și meșteșugarilor, peste 70% din numărul total de căsuțe sunt pentru cei din municipiul și județul Brașov. De asemenea, și în cazul comercianților, cei din Brașov și zona metropolitană vor primi maxim de puncte, cei din celelalte localități din județ jumătate din puncte, iar din afara județului, 0 puncte. De asemenea, vor primi punctaj suplimentar meșteșugarii și artizanii a căror produse sunt realizate prin utilizarea tehnicilor manuale.
Perioada de desfășurare a târgului este 30 noiembrie 2025 – 11 ianuarie.

Evenimente ,,Brașov, oraș din poveste”

Deși, în urma Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 52/2025, autoritățile publice au obligația de a reduce cheltuielile, Municipalitatea încearcă să găsească soluții pentru a marca toate evenimentele importante din luna decembrie.
,,De asemenea, ne pregătim cu iluminatul festiv. Austeritate, austeritate, dar nu o să renunțăm la ceea ce ne-a făcut celebri la nivel național! Vom avea, probabil, cel mai frumos împodobit oraș din România în perioada sărbătorilor de iarnă. Pe data de 30 noiembrie vom avea aprinderea luminilor de sărbătoare și, evident, aprinderea luminițelor bradului din Piața Sfatului. Le promitem brașovenilor că vom face tot posibilul ca această dată să fie foarte, foarte bine marcată. De asemenea, pe 1 Decembrie, de Ziua Națională, vom avea un spectacol folcloric în Piața Sfatului. Ne propunem ca pe 5 sau pe 6 decembrie să avem un eveniment dedicat lui Moș Nicolae, iar în 22 sau 23 decembrie, un spectacol dedicat lui Moș Crăciun. Și, ca în fiecare an, vom avea o colaborare pentru spectacolul de Revelion, pe 31 decembrie, tot în Piața Sfatului. Trecem printr-o perioadă mai dificilă din punct de vedere financiar, însă sunt convins că ne vom descurca, și aici mă bazez foarte, foarte tare pe sprijinul brașovenilor. Totdeauna au venit cu idei bune și nu ar trebui să cheltuim foarte mulți bani să avem în această perioadă, în Piața Sfatului și în celelalte două zone de care spuneam – Piața Sfântul Ioan și zona Rectorat – evenimente faine, organizate de Primărie împreună cu brașovenii”, a declarat viceprimarul Dan Ghiță.
În perioada următoare, primăria va încheia o serie de parteneriate pentru a organiza evenimente în luna decembrie, astfel încât să reducem la minim cheltuielile, dar și să oferim brașovenilor și turiștilor concerte, spectacole și sentimentul că sunt într-o lună de sărbătoare.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button