Expres

Când demarează programele Rabla Clasic și Rabla Plus 2024

Când demarează programele Rabla Clasic și Rabla Plus 2024

Programele Rabla 2024 vor începe încă din luna aceasta, după ce Guvernul va aproba bugetul AFM, a declarat Laurenţiu Neculaescu, şeful Administrației Fondului pentru Mediu.
Şi în acest an, beneficiarii pot primi tichete în schimbul autoturismelor uzate pe care le dețin, vouchere care pot fi utilizate pentru achiziționarea de mașini noi, fie cu motor termic, fie hibride sau electrice, scrie  adevarul.ro.

De la 7.000 de lei

Laurenţiu Neculaescu a precizat că a avut prima întâlnire din acest an cu Asociația ACAROM care reunește producătorii de mașini (Dacia, Renault, Ford), unde a discutat modificările pe sesiunea nouă a Programului Rabla.
I-am notificat despre modificările apărute în cadrul ghidurilor de finanțare și, cel mai probabil, după ce avem buget, în luna februarie vom lansa Programul Rabla.
Sunt două programe. Rabla Clasic, cel unde discutăm de mașini clasice, cu combustie internă, și Rabla Plus unde avem mașini electrice.

La Rabla clasic avem anul acesta un buget propus de noi, Administrația Fondului de Mediu, de 300.000.000 lei. Nu s-au schimbat condițiile, au rămas aceleași ca și cele din sesiunea trecută. 7.000 de lei pentru casarea unei mașini și 10.000 de lei pentru casarea a două mașini pentru achiziția unui autoturism nou”, a declarat, într-un interviu acordat DC News, șeful AFM.

Primă de casare mai mică la Rabla Plus

Neculaescu a precizat că o ordonanță de urgență de la finele anului a diminuat prima de casare aferentă unei mașini pentru programul de Rabla Plus, prin care o persoană fizică își achiziționa o mașină electrică, de la 10.000 euro la 5.000 de euro.

Condițiile s-au schimbat la Rabla Plus, unde discutăm de mașini electrice, hibride, plug-in și motociclete electrice. Acolo s-a diminuat prima de casare de la 10.000 de euro la 5.000 euro, 25.500 lei mai exact, pentru achiziția unei mașini electrice full și 13.000 lei pentru achiziția unei mașini hibrid sau a unei motociclete electrice. În fiecare an am promis că vom reduce puțin din bugetul Rabla Clasic și vom crește bugetul Rabla Plus pentru că acesta este trendul. Am propus borna de 1 miliard de lei pentru bugetul alocat Rabla Plus. De reținut că programul se adresează atât producătorilor cât și importatorilor”, a mai spus șeful AFM.

Potrivit acestuia, bugetul propus pentru Rabla Plus 2024 este de 1 miliarde de lei, cel pentru Rabla Clasic este de 300 milioane de lei și cel pentru tractoare de 500 de milioane de lei.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare