Calatori derutati in Gara Centrala

Cu toate ca, incepand de ieri greva feroviarilor din miscare-comercial si infrastructura a incetat, afisele de pe geamurile caselor de bilete si ale usilor de la intrare in Gara Centrala Brasov spuneau contrariul. Anunturile mentionau faptul ca pana in data de 24 iunie, intre orele 7.00 – 11.00, nu circula nici un tren.
Acestea ar fi trebuit dezlipite din moment ce miercuri Curtea de Apel a luat decizia de a suspenda greva ceferistilor apartinand CFR Infrastructura, trenurile nemaifiind blocate in statii timp de patru ore. Cei mai derutati au fost insa calatorii aflati in acel interval orar in gara, care nu stiau ce sa mai creada. Ulterior s-au lamurit cu greu la ghiseul de informatii, unde au aflat ca trenurile circula, dar numai o treime dintre ele pentru ca mecanicii de locomotiva si angajatii din depouri continua greva generala. Acestia asigura doar treimea de trenuri pe care au negociat-o cu administratia la inceperea protestului in 8 iunie. Astfel ca, unii dintre calatori au avut noroc si au gasit un tren care sa-i duca la destinatie, in schimb altii au trebuit ori sa astepte cateva ore bune in gara ori sa apeleze la mijloacele de transport auto. Alte persoane si-au luat gandul de la transportul feroviar si au mers direct la autobuze si microbuze. Sindicalistii au precizat faptul ca ar fi dispusi sa accepte o majorare a salariilor mai mica de 10,7% din partea administratiei si ar inceta si protestul. Pe parcursul grevei mecanicilor de locomotiva si a angajatilor din depouri pe raza Regionalei CFR Brasov circula 225 de trenuri – 24 internationale, 14 inter-city, 24 rapide, 18 accelerate, 86 interregionale si 59 de personale, dar prin statia Brasov trec efectiv numai 56 de trenuri.
Negocierile dintre liderii grevistilor de la calea ferata si administratia societatilor feroviare au ajuns practic intr-un blocaj, dupa mai multe runde de negocieri esuate, pentru ca nici una din parti nu a cedat. Unii dintre sindicalisti spera la interventia presedintelui Traian Basescu, pentru deblocarea acestui conflict,ieri fiind facut, pare-se primul demers oficial in acest sens. In calitate de ministru al Transporturilor, Traian Basescu a reusit sa puna capat in 1999 unei greve generale de proportii la calea ferata, cand sindicatele au scapat din mana protestul, iar treimea legala de activitate nu mai era respectata.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

