Expres

Cabral și Andreea Ibacka, panică și emoții după ce și-au pierdut pe litoral doi dintre câinii Cane Corso

Cabral și Andreea Ibacka au trecut prin momente de panică, astăzi, după ce și-au pierdut pe litoral, în zona Mamaia Nord, doi dintre câinii Cane Corso. Din fericire, Maki și Mayra au fost găsiți teferi, datorită celor care s-au implicat în găsirea lor. Urgența era cu atât mai mare, cu cât unul dintre patrupezi are epilepsie și urmează tratament.

AJUTOR!
Așa cum știți că facem de mulți ani încoace, am plecat în concediu alături de copii și căței.
Suntem la mare la MAMAIA NORD – NĂVODARI, iar în cursul acestei nopți 2 dintre cățeii noștri au dispărut din curtea apartamentului în care suntem cazați.
Au îndoit gardul și au săpat pe sub el.
Sunt doi cane corso de culoare neagră, mascul și femelă, bătrâni (8 ani), sterilizați.
Nu sunt agresivi și răspund la numele MAKI și MAYRA.
Unul dintre ei este sub tratament pe viață pentru epilepsie (ce trebuie administrat cât mai rapid).
De la ora 7:45 îi căutăm cu mai multe mașini, însă salvarea lor pare imposibilă fără ajutorul vostru.
Din toată inima noastră vă rugăm să ne ajutați să îi aducem înapoi acasă (…)”, este mesajul inițial al Andreei.

Ulterior, ea a venit cu vești bune: cei doi prieteni necuvântători au fost găsiți teferi.

Suntem efectiv șocați de cum au reacționat oamenii, de cât de repede s-au implicat și-am reușit să dăm de amețiții noștri!
Vă mulțumim din inimile noastre de copii pentru tot ajutorul dat, a fost primit și i-am adus acasă pe Maki și Mayra. 🫶🏼
Mulțumim foarte tare tuturor celor care au sunat și ne-au dat indicii! 🙏🏼🙏🏼🙏🏼
Mulțumesc cu aplauze echipei @waveapartments … oamenii au abandonat treaba și s-au pus pe căutat cu noi, au ridicat drona și au pieptănat toată Mamaia-Nord până când i-au găsit. 👏🏼👏🏼👏🏼
Mulțumim și polițiștilor care și-au făcut treaba de nota 100 și s-au implicat cum doar prin filme mai vezi! 👏🏼👏🏼👏🏼
Serios, am trecut prin toate fricile și panicile, vă mulțumim mult-mult de tot tuturor celor care s-au implicat chiar și cât-de-puțin. ♥️
Acum ne apucăm să reparăm gardul. O să fie Marele Zid Chinezesc!
Da, cățeii sunt în portbagaj. Sunt speriați și odată urcați nu au mai vrut să coboare”, a scris Andreea Ibacka.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
2 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
vax populi
1 zi în urmă

Vai,draga.Era sa-mi atingi un punct erogen,dar din pacate de data asta nu ti-au sarit tzazele din sutien.Nii,ma,cu bolile voastre ! Chiar nu ne mai lasati ?

Ron
1 zi în urmă

Unii o iau razna de atâta bine,mai lipseau câinii de poșetă și găinile genul pălărie.

Back to top button