Ca să nu mai fie coadă la pașapoarte, pleacă polițiștii în străinătate
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) doreşte să creeze cadrul juridic necesar trimiterii poliţiştilor de la Paşapoarte la misiunile din străinătate, pentru a fluidiza activitatea de primire a cererilor de eliberare a documentelor simple temporare, potrivit unui proiect lansat ieri în dezbatere publică. Proiectul prevede că trimiterea poliţiştilor, în misiune temporară în străinătate, se va face la solicitarea justificată a Ministerului Afacerilor Externe.
„Prin proiectul de lege, MAI propune dublarea termenului de valabilitate a paşaportului simplu electronic de la 5 la 10 ani pentru persoanele cu vârsta de peste 25 de ani. Pentru copiii cu vârsta de până la 12 ani, paşaportul simplu electronic va fi valabil trei ani, iar pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 12 şi 25 de ani va fi valabil 5 ani. Pe termen lung, eliberarea paşapoartelor cu valabilitate pe 10 ani va conduce la scăderea numărului de solicitări, fapt ce va determina fluidizarea activităţii şi asigurarea unui climat civilizat de furnizare a acestui serviciu public”, explică MAI, într-un comunicat de presă.
În privinţa paşaportului temporar, prin proiectul menţionat se propune ca acesta să fie eliberat în termen scurt (de la două ore până la maxim trei zile), cum se întâmplă în prezent, doar în anumite cazuri, clar reglementate, cu obligaţia prezentării documentelor care dovedesc urgenţa, se explică într-un comunicat de presă. Situaţiile ce dovedesc urgenţa sunt, potrivit sursei citate, cele obiective în care, din motive de sănătate, familiale sau profesionale, este necesară şi urgentă prezenţa persoanei pe teritoriul altui stat şi nu este timp pentru emiterea paşaportului simplu electronic. Între acestea se mai numără: când minorul urmează să se deplaseze în străinătate pentru studii ori pentru a participa la concursuri oficiale sau pentru a urma un tratament medical, fără de care viaţa ori sănătatea îi este pusă în pericol; persoanele care declară că nu doresc să li se elibereze un document electronic pot opta pentru un paşaport temporar, care însă le va fi eliberat în termenul legal prevăzut pentru eliberarea paşaportului simplu electronic.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.