Expres

Bugetul Brașovului pentru 2023 – aprobat

Bugetul Brașovului pentru 2023 – aprobat.

Acest lucru s-a efectuat în ședința Consiliului Local din 2 februarie. Dezbaterile, tumultuoase, cu mai multe amendamente, au durat 8 ore.

Pentru al treilea an consecutiv, municipiul reușește să depășească bariera de 1 miliard de lei la capitolul de venituri, iar la partea de cheltuieli ajunge la 1,5 miliarde de lei.

Bugetul Brașovului pentru 2023 – aprobat

„Este un buget echilibrat, este un buget bun pentru Brașov. Avem vești bune mai ales pe partea de fonduri europene. În doi ani de zile am triplat numărul de proiecte depuse și totodată am triplat și finanțările pe care le solicităm prin aceste proiecte. Multe dintre ele sunt deja aprobate și intră în derulare în acest an. Este un an al marilor proiecte și al finanțărilor nerambursabile. Avem deja proiecte mari și certitudini, cum ar fi Spitalul de Pneumoftiziologie și Infecțioase, primul spital nou pe care îl construim la Brașov în ultimii aproape 50 de ani. Pe lângă acestea, avem investiții importante la fiecare capitol“, a declarat primarul Allen Coliban, potrivit BrașovCity.ro, la prezentarea proiectului de buget.

Printre proiectele cu finanțare europeană nerambursabilă aflate în derulare în acest an se află:

  • Construire Park & Ride – Bartolomeu;
  • Infrastructură de garaj pentru transportul public;
  • Sistem centralizat de monitorizare și control al traficului în municipiul Brașov;
  • Terminal transport urban Gara Brașov;
  • Amenajare benzi dedicate transportului public în municipiul Brașov și trotuare adiacente;
  • Extindere sistem de management informatizat al sistemului de transport public;
  • Reabilitare și modernizare Colegiul Tehnic Maria Baiulescu;
  • Construire grădiniță zona Tractorul Coresi;
  • Amplasare stații de încărcare pentru mașinile electrice în municipiul Brașov;
  • Eficientizare energetică sistem de iluminat stradal cartier Stupini.

În ceea ce privește atragerea de fonduri nerambursabile prin Planul Național de Redresare și Reziliență, municipalitatea are aprobate 14 proiecte, în valoare de peste 860 de milioane de lei,  proiecte ce vor demara în acest an:

  • Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase Brașov;
  • Reabilitare energetică pentru blocuri de locuințe; 
  • Achiziție de mijloace de transport nepoluante;
  • Construire de locuințe nZEB Plus pentru tineri în municipiul Brașov;
  • Construire creșe Tractorul și Bartolomeu;
  • Elaborarea/actualizarea în format GIS a documentațiilor de amenajare a teritoriului și de planificare urbană – PUG Brașov;
  • Înființarea și dotarea de centre de colectare prin aport colectiv – CAV mic
  • Cetatea Brașovului – Centrul Istoric (Zidul Cetății);
  • Reabilitarea energetică a Școlii Gimnaziale nr. 5 Brașov – corp B

Amendamente aprobate

1. studii de fezabilitate/documentații tehnice pentru:

  • înființarea unei cantine la Școala Gimnazială nr. 30;
  • înființarea unei cantine la Școala Gimnazială nr. 13;
  • înființarea unui ”parc multifuncțional” pe Dealul Melcilor
  • mansardarea Școlii Gimnaziale nr. 8;
  • construire sală sport –  Seminarul Teologic Dumitru Stăniloaie;
  • modernizarea și extinderea Grădiniței nr. 5;
  • construire pasaj rutier peste calea ferată spre cartierul Bartolomeu Nord;
  • amenajarea unui orășel al copiilor.
  1. elaborarea de studii pentru înființarea unui campus școlar pe platforma Rulmentul;
  2. majorarea valorii trusoului pentru nou născuți de la 1.500 la 2.000 de lei;
  3. majorarea valorii tichetelor ,,Dar din suflet pentru seniori” de la 150 de lei la 200 de lei;
  4. achiziția unui un container de depozitare la Școala 19.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button