Expres

Bravos, dom’ șef!

 

Asta da știre: șeful interimar al Inspecției Judiciare, un anume domn Netejoru, a dat în judecată… Inspecția Judiciară, precum și Consiliul Superior al Magistraturii! De ce? Păi, omul pretinde să-i fie plătită diurnă și pentru zilele de sâmbătă, duminică și sărbătorile legale, trecute și viitoare, pe care le-a petrecut ori le va petrece în București, el fiind domiciliat în Giurgiu (oraș aflat, după cum se știe, la vreo 60 de kilometri de Capitală.

Acum: Inspecția Judiciară funcționează ca structură autonomă în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii și are ca atribuții analiza, verificarea și controlul activității instanțelor, judecătorilor, parchetelor și procurorilor. Te-ai aștepta ca șeful acestei Inspecții să fie un profesionist desăvârșit, pentru care justiția, cu tot ce ține de ea, să nu aibă nici un secret. Ei, uite că nu-i așa. Judecătorul Netejoru, inspector-șef al instituției care îi controlează pe magistrați, a deschis procesul la Curtea de Apel București, etichetându-l drept „proces între magistrați”. Numai că de acolo i s-a spus ba pardon, ați greșit „adrisantul”, e vorba despre un litigiu de muncă. Drept urmare Curtea de Apel a declinat rapid cazul la Tribunal, secția litigii de muncă.

Dl. Netejoru conduce Inspecția Judiciară ca interimar, din luna septembrie a anului trecut, în baza unei ordonanțe de urgență promovate de ministrul Justiției la solicitarea publică a liderului PSD, Liviu Dragnea. De notat că asociațiile de magistrați au criticat ordonanța, sesizând de asemenea Curtea Constituțională, precum și Curtea de Justiție a Uniunii Europene în această privință. Judecătorul Netejoru este singurul candidat pentru un nou mandat la șefia instituției, ca atare procedura pare o formalitate. Or, dacă el comite o asemenea greșeală elementară, ce-l califică, oare, pentru funcția în care, repet, controlează instanțe, parchete, judecători și procurori?

Ca ridicolul situației să fie deplin, după ce șeful a dat în judecată instituția pe care o conduce, aceasta (laolaltă cu CSM) a cerut judecătorilor să respingă solicitarea, ca fiind neîntemeiată! Mă întreb cine o fi semnat cererea…

Încă o chestiune: acest domn Netejoru a avut – potrivit celei mai recente declarații de avere – venituri anuale de 250.000 de lei, la care se adaugă aproximativ 132.000 de lei din diverse diurne și alocații (99.607 lei diurnă de detașare, 3.158 de lei diurnă de delegare, 29.298 lei alocație pentru locuință și 374 lei alocație pentru călătorii). Și la banii ăștia mai vrea încă o diurnă, pentru sâmbete și duminici! Ba încă și cu dobândă! Bravos, dom’ șef!


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button