Brașovul va avea primul spital public construit după 30 de ani

George Scripcaru, primarul Brașovului, a anunțat oficial începerea proiectării noului Spital Clinic de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase, un proiect major pentru sănătatea brașovenilor și o prioritate a administrației locale.

Construcția acestui spital reprezintă prima investiție publică de amploare din Brașov în domeniul sănătății după 1990 și vine ca răspuns la nevoia unui centru modern de diagnostic și tratament pentru afecțiuni respiratorii și boli infecțioase.
Spitalul va fi ridicat în cartierul Bartolomeu, în zona străzii Institutului, iar până la obținerea unei finanțări nerambursabile, cheltuielile vor fi acoperite integral din bugetul local.
Noua unitate va avea 279 de paturi, dintre care 242 pentru spitalizare continuă, 15 paturi pentru Terapie Intensivă și 22 de paturi pentru spitalizare de zi. Spațiile vor fi organizate în mai multe corpuri moderne, incluzând zone pentru ambulatoriu, bloc operator, terapie intensivă, învățământ medical, recuperare și spații publice, completate de o terasă verde integrată.
Printre specialitățile medicale care vor fi disponibile se numără pneumologie pentru adulți și copii, boli infecțioase pentru adulți și copii, compartiment pentru HIV/SIDA, îngrijiri paliative, recuperare medicală respiratorie, cardiologie, chirurgie toracică și Anestezie și Terapie Intensivă. Această diversitate de specialități va transforma spitalul într-un centru medical complex, capabil să ofere servicii moderne și să răspundă cerințelor comunității.
Demararea proiectului a fost posibilă după finalizarea exproprierilor necesare și după câștigarea proceselor privind desemnarea constructorului, atât la Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor, cât și la Curtea de Apel.
Potrivit primarului, realizarea acestui spital reprezintă un pas esențial pentru modernizarea infrastructurii medicale din Brașov și un semnal clar că sănătatea publică rămâne o prioritate pentru administrația locală.
Pentru mai multe detalii despre proiect și evoluția lucrărilor, AICI.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





