Expres

BRAȘOVUL, primul județ pe țară la autorecenzare

  • autorecenzare_2.jpg

Recensământul Populației și Locuințelor 2921 se află în acest moment la etapa autorecenzare, care se desfășoară până pe 15 mai.

După 17 zile (până în 31 martie), Institutul Național de Statistică a recepționat aproape două milioane de chestionare. Rezultatele primelor 12 zile de autorecenzare, care se face pe site-ul special dedicat, recensamantromania.ro, arată că Braşovul este primul judeţ din ţară în ce priveşte autorecenzarea. Doar Municipiul Bucureşti are mai multe gospodării pentru care s-au trimis chestionarele, după ce a trecut o treime din timpul acordat pentru autorecenzare. Peste 1,9 milioane de chestionare au fost completate în luna martie, dintre care 190.000 de Municipiul Bucureşti. Braşovul este primul dintre judeţe, în cifre absolute, cu peste 78.000 de chestionare completate, adică peste 14%.

În judeţul nostru, Feldioara are aproape o gospodărie din 3 autorecenzată, mai exact 2.110 din cele aproape 6.500. La mică distanţă de acest prag se situează şi comunele Caţa şi Homorod, cu peste 30% din gospodării deja autorecenzate. Municipiul Braşov se află spre coada clasamentului, mai exact pe locul 40 din 58 de localităţi, cu 11,3% din gospodării autorecenzate şi o cifră absolută de aproape 28.000 de chestionare completate. Codaşe în judeţ sunt oraşul Victoria, cu 6%, Ormeniş, cu 5,58% şi Poiana Mărului, cu 4,7%.

Ca pondere de chestionare completate raportat la populația estimată, în data de 1 decembrie 2021, „momentul zero” – 553.122 de persoane, Brașovul se află pe locul al doilea – 14,14%, după Botoșani, cu 15,98%.

În ceea ce privește ierarhia județeană, Feldioara are aproape o gospodărie din 3 autorecenzată, mai exact 2.110 din cele aproape 6.500. La mică distanţă de acest prag se situează şi comunele Caţa şi Homorod, cu peste 30% din gospodării deja autorecenzate. Municipiul Braşov se află spre coada clasamentului, mai exact pe locul 40 din 58 de localităţi, cu 11,3% din gospodării autorecenzate şi o cifră absolută de aproape 28.000 de chestionare completate. Codaşe în judeţ sunt oraşul Victoria, cu 6%, Ormeniş, cu 5,58% şi Poiana Mărului, cu 4,7%.

Zi liberă plătită

Reamintim că fiecare salariat care se autorecenzează (chiar și asistat) are dreptul la o zi liberă plătită din partea angajatorului. Autorecenzarea se poate face pe www.recensamantromania.ro sau pe autorecenzare.insse.ro. Pentru cei care nu au dispozitive conectate la internet sau nu știu să utilizeze un astfel de instrument, autorecenzarea se poate face în punctele de autorecenzare asistată stabilite de fiecare primărie din țară.

Ziua liberă plătită se acordă în termen de maximum 12 luni de la data realizării cu succes a autorecenzării, respectiv până cel târziu în luna mai a anului 2023, de comun acord angajat-angajator. Codul de confirmare a încheierii cu succes a autorecenzării este generat automat de platforma informatică a site-ului recensământului pentru fiecare formular individual transmis cu succes către baza de recensământ. „La şapte zile după ce a completat formularul de recensământ, persoana care s-a autorecenzat va primi un cod în baza căruia va putea primi zi liberă de la locul de muncă, indiferent dacă este public sau privat”, a declarat Tudorel Andrei, preşedintele INS. Accesarea certificatului de confirmare se va putea realiza în baza CNP-ului.

Această primă etapă, a autorecenzării, se desfășoară până în 15 mai. Include și autorecenzarea asistată, când cei care vor să se autorecenzeze, dar întâmpină dificultăți, o pot face cu ajutorul unui recenzor la un terminal pus la dispoziție de fiecare primărie din România.
În judeţul Braşov au fost amenajate 130 puncte, 11 fiind în municipiul Brașov (detalii:  BRAȘOV. Începe autorecenzarea, care aduce o zi liberă. Lista centrelor de asistență). Centrele de recenzare şi programul aferent, stabilit în funcţie de disponibilitatea recenzurilor, se pot afla de la fiecare primărie de localitate în parte. Lista este publicată şi pe site-ul recensământului, aici.

A doua etapă este recensământul obișnuit, dar care vine și ea cu o premieră: recenzarea va fi făcută de către recenzori pe tabletă. Această etapă are loc în perioada 16 mai – 17 iulie 2022, când recenzorii vor merge doar în acele locuințe în care nu s-a făcut autorecenzarea.

Toată procedura de autorecenzare, de la completarea formularului de preînregistrare până la apăsarea butonului de finalizare a chestionarului de recensământ durează, de regulă, între 10 și 15 minute.

Citiți și:

BRAȘOV. Începe autorecenzarea, care aduce o zi liberă. Lista centrelor de asistență


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare