Expres

BRAȘOVUL, poluat cu dioxid de azot. CE monitorizează atent situația

 

Poluarea din România este monitorizată atent de Comisia Europeană, pentru că există o problemă cu marile oraşe, mai ales cu Capitala, afirmă comisarul european pentru mediu, Virginijus Sinkevicius: „Comisia a primit acum un an un nou plan pentru calitatea aerului pentru Bucureşti, pentru anii 2022-2026, care presupune o monitorizare atentă şi noi măsuri implementate de autorităţi”.

Totul, pentru a scădea poluarea aerului, pentru o mai bună calitate a acestuia.

„De asemenea, avem probleme legate de dioxidul de azot în cinci aglomerări urbane, printre care Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Braşov şi Iaşi”, afirmă comisarul european. Şi acest aspect va fi monitorizat atent în următorii ani. „Comisia colaborează cu autoritățile locale, toate au pregătit planuri în acord cu directivele Comisiei și situaţia ar trebui să se îmbunătăţească dacă măsurile sunt aplicate, dar datele preliminare vor fi disponibile în 2022, dacă se vor face progrese”, a declarat comisarul european pentru Mediu, Virginijus Sinkevicius, sâmbătă, la emisiunea Be EU, de la Antena 3.

În contextul acesta, dar și al pandemiei, când marea preocupare o reprezintă sănătatea oamenilor, Virginijus Sinkevicius a precizat că o calitatea proastă a aerului creează mari probleme de sănătate şi avem un număr mare de morţi premature în UE din cauza poluării.

Brașovul, pe loc codaș dintre orașele europene la calitatea aerului

De asemenea, potrivit unui top al Agenţiei de mediu a Uniunii Europene, dat publicității în iunie, Brașovul se află în partea de jos a clasamentului în ceea ce privește calitatea aerului.  De altfel, în topul localităților europene monitorizate sunt trei orașe din România, dar acestea se află în zona „roșie” a localităților poluate.

Dintre cele 320 de localități, 127 de oraşe s-au dovedit a avea o bună calitate a aerului (zona verde), în timp ce 123 au avut o poluare moderată (zona galbenă) şi 73 au fost clasificate ca având o calitate slabă sau foarte slabă (zona roșie).

Cele mai multe oraşe situate în partea inferioară a clasamentului se află în Polonia şi în nordul Italiei, unde sunt prezente în aer particulele fine, poluantul cu cel mai mare impact asupra sănătăţii în ceea ce priveşte moartea prematură şi îmbolnăvirile.

Tot aici sunt însă și trei orașe din România. Bucureștiul este pe locul 263, Timișoara – pe 267, iar Brașovul are cea mai slabă calitate a aerului, situându-se pe locul 273.

Agenţia europeană de mediu a evaluat poluarea cu particulele în suspensie PM2.5 în 323 de oraşe din 26 de ţări ale UE, dar şi din Islanda, Norvegia şi Elveţia.

Clasamentul a acoperit ultimii doi ani şi nu a inclus toate oraşele europene, omisiuni cauzate de lipsa unor date comparabile.

Oraşul Umea din Suedia şi oraşul Tampere din Finlanda au cel mai curat aer din Europa, potrivit topului Agenţiei de mediu a Uniunii Europene. Particulele fine, poluantul cu cel mai mare impact asupra sănătăţii în ceea ce priveşte moartea prematură şi îmbolnăvirile au fost, de asemenea, în cantitatăți scăzute în aerul din Funchal (Madeira), Tallinn (capitala Estoniei) şi oraşul norvegian Bergen, potrivit raportului citat de Agerpres.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button