Expres

Brașovul, locul I pe țară la violența în școli / Inspectoratul Școlar invocă excesul de zel (audio)

Brașovul, locul I pe țară la violența în școli. Ministerul Educației a publicat raportul privind fenomenul violenței în mediul școlar în anul școlar 2021 – 2022. Acesta arată că, la nivel național, s-au înregistrat în această perioadă aproape 10.000 de acte de violență. Situația se referă la unitățile de învățământ, de la clasele pregătitoare la a-XII-a. Este vorba de atacuri la persoană, atentate la securitatea unității școlare, la bunuri, dar și alte fapte de violență sau atentate la securitatea în spațiul școlar. În raport, Brașovul este pe locul 1 pe țară, cu peste 1.500 de astfel de fapte, din 10.000 raportate. Urmează Cluj, Dâmbovița, Ilfov și Bucureşti. Concret, județul Braşov a înregistrat oficial, în anul școlar 2021-2022, 1.555 de cazuri de violență în școli.

IȘJ Brașov, prea „scrofulos la datorie”

Brașovul, locul I pe țară la violența în școli. Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Brașov spun că, de fapt, locul din top este datorat unui exces de zel. IȘJ Brașov raportează cel mai mic incident, chiar și o „umbră”.

„Solicităm lunar conducerilor unităților școlare să raporteze actele de violență petrecute în mediul școlar. Insistăm să fie raportat orice act de violență, oricât de neînsemnat pare la prima vedere, conștienți fiind că prevenția reprezintă cel mai eficient mod de combatere a acestora. Peste 1.500 de astfel de acte de violență sunt raportate pentru județul Brașov. Acest număr nefiresc de mare pentru județul nostru ne situează pe primul loc la nivel național, cu aproape dublul valorii județului imediat următor.
Afirmăm cu toată convingerea că realitatea este cu totul alta și denotă, în opinia noastră, o înțelegere diferită a definițiilor acestor acte de violență de la un județ la altul și totodată a modului de raportare a acestora de la un județ la altul.
Este greu de crezut că într-un județ cum este Brașovul, unde numărul actelor de violență, în general, nu depășește media la nivel național, actele de violență în mediul școlar depășesc cu mult media națională, mai mult, reprezintă peste 16 procente din totalul acestora, în contextul în care Inspectoratul Școlar Județean Brașov, sprijinit activ de Biroul de siguranță școlară din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Brașov a monitorizat și a intervenit prompt ori de câte ori au fost semnalate premise ale unor astfel de acte de violență.
Totodată, Biroul de siguranță școlară din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Brașov, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Brașov și unitățile școlare derulează permanent ample campanii de informare și conștientizare în rândul elevilor, campanii menite să prevină astfel de fapte în mediul școlar”, au transmis reprezentanții IȘJ Brașov.

Unități de măsură diferite, de la un județ la altul

Aceștia mai spun că, în lipsa unei metodologii unitare de identificare și raportare a incidentelor, ierarhia este eronată.

Planurile de măsuri care vor fi întocmite pe baza acestor statistici nu își vor putea atinge scopul atâta timp cât se bazează pe date neconforme cu realitatea, intervențiile urmând a avea loc în zone în care aceste fenomene nu au amploare sau chiar nu există, în loc ca acestea să se concentreze în acele zone în care actele de violență în mediul școlar există cu adevărat, dar sunt raportate incorect sau chiar nu sunt raportate.
Dincolo de aceste statistici, rămân oamenii din educație – inspectori școlari, directori ai unităților școlare, dascăli – care vor continua să își facă datoria și pe acest segment, important într-o educație de calitate așa cum se dorește a fi cea brașoveană.
Vom solicita Ministerului Educației și Ministerului Administrației și Internelor să elaboreze un ghid al încadrării și raportării acestor acte de violență care să ofere inspectoratelor școlare posibilitatea să opereze cu aceeași unitate de măsură în astfel de raportări”
, au transmis reprezentanții IȘJ Brașov.

Articole asemănătoare

Aveți mai jos declarația lui Valentin Bucur (foto 2), purtător de cuvânt al IȘJ Brașov (audio):


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
3 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
VAX POPULI
1 an în urmă

Inainte de ’90,o lichea de genul astora era mai intai dat cu capul de un perete si daca tot nu-si revenea,era trimis la re-educare la Scoala de Corectie Gherla,unde in 2 saptamani il transformau comunistii intr-un om de care statul… Citeşte mai mult »

Vladimir
1 an în urmă

Unde sunt toate porcariile numite ong-uri? Astea reclamau că trasul de perciuni a unui elev de catre profesor, stirbeste personalitatea bietului elev derbedeu! Acum ne plângem de situația în care am ajuns? Marș la gunoi, trădătorilor!

1ewer
1 an în urmă

Tensiunea la care sunt tinuti la scoala de catre profesori, duce la astfel de descarcari ! Sunt tratati ca animalele, fara empatie, fara iubire ! Parinti incapabili sa-i iubeasca, profesori si mai incapabili ! Profesorii sunt niste roboti, care nu… Citeşte mai mult »

Back to top button