Expres

Brașovul găzduiește o etapă de Grand Prix România la șah

Brașovul găzduiește o etapă de Grand Prix România la șah

În perioada 26 iulie – 1 august 2025, Braşovul găzduieşte o etapă din cadrul Grand Prix România la şah, cel mai amplu circuit de șah clasic din Europa.
Evenimentul, organizat de Federaţia Română de Şah, reunește peste 400 de sportivi din 29 de țări, într-o competiție de anvergură internațională, cu un fond total de premiere de 36.000 euro. La Brașov se va desfășura cea de-a treia etapă a Grand Prix-ului România din totalul de cinci, cuprinse în acest circuit, un proiect ambițios care aduce laolaltă jucători de top și promovează șahul la nivel național și internațional.
Sunt așteptați și șahiști de renume mondial, cu care publicul va putea interacționa, spune organizatorul evenimentului, Ciprian Nanu, mare maestru internațional, citat de Radio România Brașov FM.

Avem cel mai puternic centru din România la juniori, ca performanțe, nu ca număr, dar eu cred că este o oportunitate pentru ei să vadă astfel de jucători și să participe alături de ei. Sper că unii juniori foarte buni pe care avem să și învingă câțiva capi de serie”.

Valoarea premiilor pentru etapa de la Brașov este de 180.000 lei. Proiectul sportiv, în valoare totală de 300.000 de lei și cofinanțat de la bugetul județean cu suma de 120.000 de lei, ar putea ajuta la promovarea județului Brașov ca un puternic centru sportiv șahist din țară și de peste hotare, spune vicepreședintele Consiliului Județean Brașov, Șerban Todorică:

Este o onoare pentru noi, brașoveni fiind, să găzduim un astfel de show, pentru că este un show frumos. Este un eveniment special și trebuie să mulțumim celui care îl organizează. Contribuim financiar la aceste activități cu plăcere, sper că vom putea face aceste contribuții și aceste finanțări și în anii care urmează. Invit pe toți brașovenii să încerce să practice acest sport, dar în special copiii”.
În paralel cu turneul principal va avea loc și un turneu dedicat copiilor, desfășurat în cadrul programului „Educație prin Șah”, care promovează dezvoltarea gândirii logice și a abilităților cognitive în rândul celor mici.
„Cred că în 5 ani vom fi printre primele 5 țări din Europa ca număr de practicanți ai șahului. Intenționăm să formăm 5.000 de profesori care să predea șah în timpul orei opționale de șah. 5.000 de profesori ori 30 de copii pe care îi au la oră vor însemna 15.000 de copii, dintre care vor face șah ca mijloc educațional o dată sau de două ori pe săptămână, iar ulterior unii dintre ei se vor duce la cluburi, deci și Federația Română de Șah va avea de câștigat”, a mai spus Ciprian Nanu, conform sursei citate


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button