Brașovul devine centru de pelerinaj

Din 8 septembrie, când este sărbătorită Nașterea Maicii Domnului, la Brașov încep demersurile premergătoare declarării Fecioarei Maria ca sfântă protectoare a orașului. Biserica „Sfânta Treime”, de pe Tocile, a pregătit o serie de evenimente religioase, care vor culmina, în 2011, cu aducerea Brâului Maicii Domnului.
Unul dintre preoții parohi de la Biserica „Sfânta Treime”, părintele Aurelian Reit, spune că seria evenimentelor se deschide în ajunul sărbătorii creștine din 8 septembrie. „În 7 septembrie, la Biserica noastră vor fi aduse o bucățică din Sfânta Cruce, o parte din moaștele Sfântului Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, o parte din moaștele Sfinților Români, precum și Icoana Maicii Domnului, viitorul simbol religios al Patronului Spiritual al Brașovului”, a declarat părintele Reit.
Moaște în racle de patrimoniu național
Pr. Reit spune că va mai aduce, la Nașterea Domnului, în 2010, dar și la Înviere, în 2011, moaște de la mănăstiri din Grecia și Rusia, care vor rămâne în Șchei, fiindcă vor fi donate Bisericii „Sfânta Treime”. Părintele a menționat că moaștele vor fi depuse în două racle, care vor intra în patrimoniul național. „Raclele se fac cu sigiliul Mitropoliei, vor fi acoperite cu foițe de aur și acestea vor fi asigurate”, a încheiat părintele.
Calendarul de evenimente a primit binecuvântarea Mitropolitului Ardealului, ÎPS Laurențiu Streza, aceste acțiuni pregătind declararea Fecioarei Maria ca sfântă protectoare a orașului, dar și în vederea aducerii Brâului Maicii Domnului la Brașov, în 2011. Manifestările vor fi susținute financiar de Fundația Dacia, care îl are ca președinte pe omul de afaceri Liviu Pandele, care a mai organizat, în 2008, o sărbătorire a Zilei Naționale și un pelerinaj grandios cu moaștele Sfântului Andrei, Apostolul Românilor. (L.J.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




