Expres

BRAȘOVUL, Cod PORTOCALIU de ploi… Compania Apa: „Suntem pregătiți pentru intervenții la rețeaua de canalizare în această noapte”

 

Brașovul se va afla, pentru a doua noapte consecutivă, sub o atenționare COD PORTOCALIU de precipitații și descărcări electrice. În aceste condiții, reprezentanții Companiei Apa au postat un mesaj prin care îi anunță pe brașoveni că angajații instituției vor interveni la rețeaua de canalizare.

„Conform ultimelor informații primite de la ISU Brașov, este anunțat cod portocaliu astăzi, 20 iulie 2021 până mâine, 21 iulie, la ora 10.00 (n.r. în fapt, până la ora 3.00). Este vorba despre averse torențiale, descărcări electrice, vijelii și grindină, iar în intervale scurte de timp vor cădea cantități de 35-50 de litri/mp, izolat cantitatea ar putea ajunge la 60-80 de litri/mp.
În aceste condiții, dorim să informăm locuitorii că suntem pregătiți pentru intervenții la rețeaua de canalizare în această noapte. Acestea se vor realiza acolo unde va fi nevoie. De asemenea, subliniem că sistemul public de canalizare are o capacitate limitată de preluare a apelor pluviale, deci nu poate face față unor cantități mari de apă care cad într-un timp foarte scurt. În baza experienței acumulate, am constatat că sistemul redevine funcțional la scurt timp după trecerea ploilor torențiale.
Informațiile în timp real le puteți obține de pe site-ul nostru www.apabrasov.ro, pagina oficială de Facebook, Call Center/Dispecerat – telefon 0268 926.
Vă mulțumim!”, au transmis reprezentanții Companiei Apa. Vezi AICI atenționările meteorologice.

În urma ploilor torențiale de azi-noapte, au fost inundații atât în municipiul Brașov, cât și în alte localități din județ. De asemenea, au fost două incendii de la fulgere.

Pentru detalii, vezi și:

BRAȘOV. RO-Alert: Pericol de inundații în zona Plaiul Foii

BRAȘOV. Inundație sub podul din zona Craiter (Galerie FOTO)

Județul BRAȘOV. FURTUNĂ. Drumuri impracticabile și zeci de gospodării inundate / Acoperișuri cuprinse de foc, de la fulgere!

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button