Expres

BRAȘOVUL are propria „ordonanță” pentru urși, cea guvernamentală e deocamdată inaplicabilă

 

Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 81/2021 (privind aprobarea metodelor de intervenție imediată pentru prevenirea și combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor și bunurilor acestora, în intravilanul localităților) nu poate fi aplicată deocamdată, astfel că autoritățile brașovene vor aplica la nevoie procedura de lucru locală.

Ordonanţa amintită a fost analizată într-o şedinţă informală convocată de prefectul Braşovului, Cătălin Văsii, la care au participat inspectorul-şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean – col. Cristian-Elly Paliştan şi prim-adjunctul său – col. Gheorghiţă-Stelian Trotuş, directorul executiv al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Braşov – Ciprian Băncilă şi consilierul pe probleme de biodiversitate în cadrul acestei instituţii – Mirela Moise, directorul executiv al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Braşov – Dorin Valter Enache, inspectorul-şef al Gărzii Forestiere Braşov – Sandu Ioan Mihalte, preşedintele şi preşedintele Asociaţiei „Milioane de Prieteni” – Cristina Lapis şi vicepreşedintele asociaţiei – Paula Ciotloş, precum şi directorul Asociaţiei „Direcţia pentru Monitorizarea şi Protecţia Animalelor” – Flavius Bărbulescu.

Lacune și neclarități

În timpul discuţiilor, atât reprezentanţii instituţiilor statului, cât şi cei ai organizaţiilor non-guvernamentale prezenţi la şedinţă au evidenţiat şi anumite lacune sau aspecte nereglementate suficient, sesizate în activitatea din teren.
Astfel, a fost remarcat faptul că medicul veterinar de liberă practică nu poate fi obligat să încheie contract cu unitatea administrativ-teritorială. De altfel, participanţii au menţionat că puţini medici veterinari au pregătire în cazul animalelor sălbatice şi competenţe pentru tranchilizarea urşilor, nu au permise de port-armă şi nu dispun de puşti pentru tranchilizare. De asemenea, participanţii au menţionat că lipsesc echipamente specifice pentru relocare (tărgi, cuşti speciale, mijloace de transport adecvate), dar şi faptul că este extrem de dificilă obţinerea acordului gestionarului de fond cinegetic unde se doreşte relocarea.

La „vânătoare” fără pușcă

Prin ordonanţa amintită, personalul Gărzii Forestiere trebuie să preia unele atribuţii în gestionarea problemei uşilor agresivi care ajung în localităţi, cum este, de exemplu „extragerea prin împuşcare” a exemplarelor care reprezintă o ameninţare imediată pentru viaţa umană. Participanţii au menţionat că extragerea se poate face exclusiv de personalul de specialitate al gestionarului de fond cinegetic sau de personalul tehnic de specialitate al Gărzii Forestiere, dar problema este că salariaţii acestei ultime instituţii nu sunt autorizaţi să deţină arme de vânătoare.
De altfel. în acest moment, se pot face doar pregătiri, pe plan local, pentru punerea în aplicare a OUG 81/2021, întrucât există un termen de 60 de zile în care ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor aprobă, prin ordin, modelul de contract de prestări servicii care se încheie între unitatea administrativ-teritorială şi medicul veterinar care este desemnat ca membru al echipei de intervenţie. De asemenea, nu există încă tarifele privind intervenţia imediată, acestea urmând a fi stabilite tot prin ordin al ministrului, în acelaşi termen de 60 de zile.

Procedură eficientă

„În judeţul Braşov, ne găsim într-o situaţie mai bună decât în alte judeţe, deoarece am aprobat încă de la începutul anului 2020, în Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, procedura privind modul de acţiune a instituţiilor responsabile cu gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de animalele sălbatice periculoase şi avem, din fericire, lângă noi şi oameni dedicaţi, din zona nonguvernamentală, care ne ajută în mod voluntar şi cărora le mulţumesc şi cu această ocazie. Aşa încât, până când Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 81/2021 va putea fi pusă în practică, noi, la nivelul judeţului Braşov vom continua să acţionăm după procedura noastră, care şi-a dovedit până acum eficienţa”, a declarat Cătălin Văsii.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button