Expres

Brașovul are, oficial, puține clădiri cu risc seismic clasa 1

Brașovul are, oficial, puține clădiri cu risc seismic clasa 1

Ca în fiecare an, în această perioadă (dat fiind că în 4 martie 1977 s-a produs ultimul cutremur puternic în Vrancea soldat cu mari distrugeri și pierderi de vieți omenești), sunt resuscitate preocupările legate de riscurile pe care le prezintă România din punct de vedere seismic, în contextul în care imobilele vechi au fost prea puțin consolidate.

Din statistici și liste elaborate 2011-2012, municipiul Brașov ar avea 16 sau 17 clădiri cu risc seismic clasa 1. Însă, datele sunt relative, fiind schimbate în funcție de diverse interese, spune chiar primarul municipiului, Allen Coliban, într-o declarație la Radio România Brașov FM.

„Au fost situații în care raportarea la această listă a fost diferită în funcție de diverse interese, respectiv liste în care un imobil ba apărea, ba nu apărea. Am avut chiar întâlniri cu proprietari ai acelui imobil care aveau o solicitare. Pe de o parte li se spunea că nu au nevoie și n-au probleme, pe de altă parte erau blocați în autorizare pe motiv că există acea listă în care sunt incluși. E momentul să aplicăm tot ceea ce înseamnă legislație actuală, cu toate modificările din ultima perioadă”.

Municipalitatea a început o evaluare a clădirilor publice pentru încadrarea lor în niveluri de risc seismic, după cum a precizat administratorul public al orașului, Adriana Miron, pentru aceeași sursă.

„Legislația obligă, în acest sens, la două etape de intervenție. Respectiv, întâi se face o inspecție vizuală a imobilelor, sens în care avem un contract pe rol și servicii contractate care ne vor da aceste livrabile. Faza inițială este pentru clădirile publice. Obligația de a-și efectua expertizele tehnice pentru clădirile proprietate privată revine asociațiilor de proprietari și proprietarilor de imobil, în funcție de rezultatele inspecției vizuale, urmează, acolo unde există zone de risc, să efectuăm expertize tehnice pentru încadrarea în grad seismic, să vedem ce intervenții la imobile vor fi necesare”.

Lista aceasta ar trebui prezentată municipalității în această lună. Între timp, Primăria caută să obțină fonduri nerambursabile pentru consolidări, acolo unde este nevoie.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button