Expres

Brașovul a fost și ieri sub „cod portocaliu”

Prefectul Ion Gonțea reclamă lipsa digurilor de apărare din zona Hoghiz

  • logomytex.png
 

Potrivit prognozei hidrometeorologice, ieri dimineață se înregistrau creșteri ale debitului râului Olt, pe sectorul Sfântu-Gheorghe-Hoghiz, precum și pe sectorul Izvoare-Feldioara, fenomen înregistrat și pe afluenții acestuia (pe sectorul Sâncăreni-Hoghiz și pe Râul Negru). Astfel, la Hoghiz, Oltul depășise cota de inundație cu 62 de centimetri, iar la Podul Olt cu 94 de centimetri. Cauzele creșterii apelor au fost aceleași: propagarea din bazinul Oltului, dinspre amonte, din județele Covasna și Harghita, și precipitațiile însemnate cantitativ din  ultimele zile: 30-35 litri pe metru pătrat pe durata a 24 de ore. De exemplu, potrivit datelor oferite de Prefectură, în 24 de ore, la Babarunca s-au înregistrat 38,01 litri pe metru pătrat, iar la Moieciu 20,4 litri pe metru pătrat.

Mai multe inundații 
În aceste condiții, la Comăna, față de situația prezentată de Prefectură în cursul zilei de 28 iunie, bilanțul gospodăriilor afectate a urcat de la cinci la opt, fără a fi inundate casele, la Teliu s-a intervenit pentru scoaterea apei din trei anexe gospodărești, cu un buldoexcavator și trei motopompe (din cauza scurgerilor de pe versanți și a lipsei rigolelor), iar la Râșnov s-a scos apa din două anexe gospodărești, unde a ajuns din cauza canalizării înfundate.Prefectul Ion Gonțea susține că  inundațiile din ultima perioadă au fost cauzate și de lipsa digurilor de apărare de pe anumite porțiuni, mai ales în zona localității Hoghiz. Mai mult, Gonțea a afirmat că localnicii din Comăna doreau să spargă digul de apărare, pentru a proteja podul de peste Olt, care face legătura între localitatea amintită și Crihalma. „Podul respectiv are în jur de 100 de ani, iar pentru a nu mai avea astfel de probleme, cel mai eficient ar fi să se construiască unul nou”, a explicat Gonțea.
Problema lipsei digului de apărare de la Hoghiz a fost pusă și de reprezentantul Sistemului de Gospodărire a Apelor, ing. Dan Udrea. Prezent la sedința Colegiului Prefectural de ieri, el a precizat că îndiguirea zonei Hoghiz reprezintă o prioritate. „Documentația pentru acest proiect este întocmită, însă lucrările nu pot începe din cauza lipsei fondurilor. Singurele lucrări ce se efectuează în momentul de față sunt cele de regularizare a cursurilor de apă, dar și pe acestea le realizează agenții economici, pentru că noi nu avem bani pentru finanțarea lor”, a declarat Udrea.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google